Sorin Cartu
Moderator: grup_moderatori
"Craiova e doar una!"
Antrenor al "pandurilor" până acum două etape, Sorin Cîrţu împlineşte astăzi 54 de ani. Fosta vedetă a Craiovei Maxima îşi petrece ziua de naştere în familie, acolo unde are parte de ceea ce îşi doreşte.
Ce vă doriţi la ceas aniversar?
Sănătate şi linişte multă pentru mine şi familia mea.
Pe plan personal, v-aţi dori un nepot pe care să-l faceţi fotbalist?
Da, mi-aş dori acest lucru, dar poate în viitor, într-o lume a fotbalului mai bună. În actuala, nu aş vrea să fie fotbalist.
"Regret gestul cu Urziceniul"
Aveţi peste 20 de ani de antrenorat. Mai aveţi motivaţia să continuaţi sau vreţi să vă rupeţi de fenomen?
Acum voi face o pauză până la vară, mai ales că nu pot să antrenez decât în "B", ceea ce nu poate fi vorba. La vară voi vedea şi care e starea mea de spirit. Dar motivaţie va fi întotdeauna, pentru că fotbalul este a doua viaţă a mea.
În toţi aceşti ani de antrenorat, e vreo decizie pe care aţi luat-o şi pe care o regretaţi?
Până acum nu am ce să regret, poate doar asta, ultima, de la Pandurii. Sunt într-un dezechilibru emoţional şi meciul cu Urziceni m-a prins în starea asta. M-am uitat după aceea, la televizor, la gestul meu, şi am zis că trebuie să iau o pauză. În rest, nu am regrete, am făcut totul cu pasiune, poate cu prea multă pasiune.
"Mititelu ar face greşeala capitală"
Dacă Gigi Neţoiu, Antonie Solomon şi Rodion Cămătaru v-ar ruga să preluaţi echipa despre care se vorbeşte că vor să o facă la Craiova, aţi accepta?
Sfatul meu pentru Gigi Neţoiu este să nu facă asta, pentru că nimeni nu poate acoperi golul lăsat de Craiova. Universitatea e unică şi nu poate fi înlocuită, indiferent de performanţele pe care le-ar putea avea o altă echipă. Oricum, nu cred că Mititelu va pleca cu echipa. Dacă o va face, va fi greşeala lui capitală.
Cele mai mari performanţe ale dumneavoastră, atât ca jucător, cât şi ca antrenor, se leagă de Craiova. Este Universitatea un capitol închis?
În componenţa actuală e exclus să revin, pentru că ştiţi că au fost discuţii, dar nu se ştie ce ne rezervă viaţa. Oricum, v-am mai spus, în actuala situaţie nu se pune problema, pentru că nici din partea mea şi nici din partea lui (n.r. - Adrian Mititelu) nu poate exista reconciliere.
Nu m-am gândit să renunţ la antrenorat, pentru că fotbalul este a doua mea viaţă, nu pot să mă las nici dacă aş vrea
Sorin Cîrţu, antrenor
Am pus suflet în munca mea şi poate prea multă pasiune şi asta mi-a dăunat câteodată
Sorin Cîrţu, antrenor
413 meciuri are Sorin Cîrţu ca antrenor în Liga I, în 21 de ani
107 goluri a marcat Sorin Cîrţu pentru Universitatea Craiova în 283 de partide
http://www.prosport.ro/fotbal-intern/li ... tu-5099208
La multi ani

Re: "Craiova e doar una!"
La multi ani!
Re: La Multi Ani! Sorin Cartu!
la multi ani! e bine ca a lasat o portita deschisa. eu zic ca daca va apela miti la el, se vor impaca. insa trebuie sa fie groasa rau situatia.
Am zis!!
Re: La Multi Ani! Sorin Cartu!
sa zic si eu " la multi ani ! " si... el a fost primu' " oltean " care l-a facut TIGAN pe bornescu.
stia el ceva ...
stia el ceva ...
Re: La Multi Ani! Sorin Cartu!
asa mc
ca am cautat un topic despre cartu si nu am gasit
chiar la istorie...da al naiba daca l-am gasit

Saracu' Sorin Cartu, niciun topic rezervat lui nu are, decat asta cu "La multi ani". Bravo, Sorine! Da-le o palma, un pumn si un picior in gura astora care te vad un natrenor marunt!
Memento
Sorin Cîrţu, antrenor CFR Cluj: "L-am băgat prea mult în seamă pe prostul de Mititelu. El are capul cât damigeana şi mintea cât dopul!"
Ultima ora: http://www.adevarul.ro/sport/fotbal_int ... 67033.html

Cele mai comune doua elemente ale Universului sunt Hidrogenul si Prostia
- ady_azzuro
- fanatic
- Mesaje: 5230
- Membru din: 04 Sep 2003, 16:39
Re: La Multi Ani! Sorin Cartu!
e veche declaratia asta, o posta zapada pe forum non-stop.Perspico scrie: Sorin Cîrţu, antrenor CFR Cluj: "L-am băgat prea mult în seamă pe prostul de Mititelu. El are capul cât damigeana şi mintea cât dopul!"
Re: La Multi Ani! Sorin Cartu!
Stiu ca e veche, e din 2009, de-aia am si scris "Memento". Oricum, ramane de actualitate cat o trai Mititelu!ady_azzuro scrie:e veche declaratia asta, o posta zapada pe forum non-stop.Perspico scrie: Sorin Cîrţu, antrenor CFR Cluj: "L-am băgat prea mult în seamă pe prostul de Mititelu. El are capul cât damigeana şi mintea cât dopul!"
Cele mai comune doua elemente ale Universului sunt Hidrogenul si Prostia
Re: La Multi Ani! Sorin Cartu!
Oare ii face cinste asemenea declaratie?
Lasand la o parte asta, cred ca a uitat un lucru esential:sa respecte suporterii Universitatii.Mereu face declaratii lovind in echipa..
Eu zic ca daca e s-o luam logic, e mai prost decat Mititelu. Numarul 2 prietenia cu Netoiu, un personaj care a facut praf acest club il pune pe Cartu intr-o pozitie destul de penibila, mai exact caracter ZERO.

Eu zic ca ii face cinste, din moment ce a spus un adevar in loc sa se gudure pe langa ospatar cum au facut altii ca sa ajunga antrenori. Asta cred ca spune multe despre caracterul sau. Ce ai vrea sa spuna ca sa nu loveasca in echipa, ca suntem cei mai buni? A spus ca avem sanse sa retrogradam, nu a fost asa? Voi vreti sa fiti mintiti, asta e problema.caesar scrie:Oare ii face cinste asemenea declaratie?
Lasand la o parte asta, cred ca a uitat un lucru esential:sa respecte suporterii Universitatii.Mereu face declaratii lovind in echipa..
Cele mai comune doua elemente ale Universului sunt Hidrogenul si Prostia
Re: La Multi Ani! Sorin Cartu!
tu iti aduci aminte doar ce iti convine, dar mai stii cand i-a luat apararea lui netoiu? ca ala n-a facut nimic rau Craiovei?Perspico scrie:Eu zic ca ii face cinste, din moment ce a spus un adevar in loc sa se gudure pe langa ospatar cum au facut altii ca sa ajunga antrenori. Asta cred ca spune multe despre caracterul sau. Ce ai vrea sa spuna ca sa nu loveasca in echipa, ca suntem cei mai buni? A spus ca avem sanse sa retrogradam, nu a fost asa? Voi vreti sa fiti mintiti, asta e problema.caesar scrie:Oare ii face cinste asemenea declaratie?
Lasand la o parte asta, cred ca a uitat un lucru esential:sa respecte suporterii Universitatii.Mereu face declaratii lovind in echipa..
Re: La Multi Ani! Sorin Cartu!
Eu zic ca singura chestie care i se poate imputa lui Cartu este prietenia cu Netoiu. De fapt nu prietenia in sine, ci faptul ca nu recunoaste ca Netoiu a facut mult rau Craiovei, fapt recunoscut si de Sprancenat. Acum, nu stiu cum si cand a spus ca Netoiu nu a facut niciun rau Craiovei. Poate se referea la faptul ca ala, singur, nu putea face toate acele lucruri. Cartu e transant, ca si Balaci, si mie mi se pare ca spune lucruri foarte corecte, daca nu judecam emotional.
Aceste lucruri nu pot sa nege calitatea lui de antrenor ci doar sa dovedeasca o atitudine mercantila. Ceea ce nu e un lucru rau, doar ca nu da bine.
Cartu va avea ocazia sa dovedeasca ce stie.
A facut mult pt Stiinta ca sa fie contestat asa vehement. Sunt vremuri destul de ciudate si poate omul are niste informatii care noua nu ne sunt accesibile. Eu nu pot sa-l acuz pe Cartu ca vrea raul echipei. Eu cred ca mai mult sufera pentru situatia in care a ajuns echipa, decat se bucura de raul ei.
Circula multe vorbe despre Cartu, dar uneori pot fi si intoxicari. Eu il apreciez pe Cartu si ascult cu atentie ce are de zis.

S-a rupt Brazda.