U. Craiova - Jiul Petrosani
Moderator: grup_moderatori
„Mai lăsaţi-mă cu Cioroianu ăsta”
Deşi antrenorul Florin Cioroianu a obţinut patru victorii din tot atîtea meciuri de cînd i-a preluat pe juveţi, acest lucru nu îl impresionează pe patronul Universităţii. "Mai lăsaţi-mă cu Cioroianu ăsta, că nu a intrat el pe teren. Au jucat Bornescu, Dorel Stoica şi ceilalţi", a afirmat Adrian Mititelu la finalul partidei de ieri. În concluzie, tehnicianul care asigură interimatul, de la demiterea lui Ştefan Stoica, are şanse minime să fie păstrat în funcţie din vară.
Cristescu: „Fane Stoica s-a lucrat singur”
Fostul antrenor al alb-albaştrilor, Ştefan Stoica, i-a acuzat pe Silvian Cristescu şi Gheorghiţă Geolgău că l-au "lucrat" şi a declarat dezgustat: "Aşa e cînd ai mare încredere în prieteni!". Cristescu neagă însă că ar fi avut vreo contribuţie la demiterea lui "Mourinho": "Nu am lucrat în viaţa mea pe nimeni. Fane Stoica s-a lucrat singur!".

- Ionut_Blue_Lion
- fanatic
- Mesaje: 3150
- Membru din: 12 Mar 2006, 14:00
scrie si sursaporaimos scrie:„Mai lăsaţi-mă cu Cioroianu ăsta”

-
- senior
- Mesaje: 346
- Membru din: 13 Aug 2006, 11:15
o declaratie de [cenzurat] din partea lu miti! sa nu uite ca "cioroianu asta" a reaadus echipa pe drumu cel bun, are 4 victorii din 4 posibile, si asta vine dupa ce "bornescu, stoica si ceilalti" s-au zbatut juma de an fara sa castige macar un meci. e nesimtit ca ii subestimeaza meritele, pt ca e clar ca a adus ceva nou. in primu rand face foarte bine ca ii tine pe bara pe njock si woobay, vedetele echipei care au fost aduse cu surle si trambite si care au facut kktu praf. plus ca a facut ceva cu dina, e suspect ca marcheaza de 3 meciuri incoa . in fine... deja isi incalca promisiunea ca antrenorii vor ramane la craiova atata timp cat au rezultate.poraimos scrie:„Mai lăsaţi-mă cu Cioroianu ăsta”
Deşi antrenorul Florin Cioroianu a obţinut patru victorii din tot atîtea meciuri de cînd i-a preluat pe juveţi, acest lucru nu îl impresionează pe patronul Universităţii. "Mai lăsaţi-mă cu Cioroianu ăsta, că nu a intrat el pe teren. Au jucat Bornescu, Dorel Stoica şi ceilalţi", a afirmat Adrian Mititelu la finalul partidei de ieri. În concluzie, tehnicianul care asigură interimatul, de la demiterea lui Ştefan Stoica, are şanse minime să fie păstrat în funcţie din vară.
Cristescu: „Fane Stoica s-a lucrat singur”
Fostul antrenor al alb-albaştrilor, Ştefan Stoica, i-a acuzat pe Silvian Cristescu şi Gheorghiţă Geolgău că l-au "lucrat" şi a declarat dezgustat: "Aşa e cînd ai mare încredere în prieteni!". Cristescu neagă însă că ar fi avut vreo contribuţie la demiterea lui "Mourinho": "Nu am lucrat în viaţa mea pe nimeni. Fane Stoica s-a lucrat singur!".
mie asta nu-mi place la el, ca "IL IA REPEDE VALUL". cioroianu trebuie sa ramana in staful tehnic...eu vad in viitor o colaborare staga-cioroianu sau BALACI-cioroianu, deoarece balaci la propus pe cioroianu lui mititelu si ca in ultima vreme e la fiecare meci al echipei chiar si in TRIBUNA (vezi cazul pandurii).
-
- junior
- Mesaje: 44
- Membru din: 29 Sep 2006, 21:26
Bai "ULTRASILOR" ce tot vb de cplt .. vedeti`va de treburile voastre si de impartitul revistelor si a pliantelor .... stau si ma uit si vad cat de "ultrasi" sunte-ti majoritatea pe forum aici .. vb voi de cplt .. mai bine sa taceti ... toti si sa incurajam echipa asta si sa il lasam pe mititelu`n masa si tribuna 2`a si tot si incurajati echipa nu conteaza peluza sau in ce parte a stadionului stai .. lasa-ti certurile si parerile neinteresante pe forum .. nu o mai dati toti in copilari pe aici .. numai bine !! dak aveti chef de cearta cu mine sau alte sugesti pareri eu nu mai scriu pe forum Id`ul meu este PeluzaSUD2007 - apropo stiu o sa va luati de id`ul meu ca eu stau in nord .. ca alceva mai bun nu gasiti !!
-
- senior
- Mesaje: 346
- Membru din: 13 Aug 2006, 11:15
-
- junior
- Mesaje: 44
- Membru din: 29 Sep 2006, 21:26
SLH a scris:
nu e un atac e o parere, eu am fost atent si mi s-a parut ca ati cantat foarte rar, cat despre baietii din cplt, e o diferenta intre o brigada cu membrii numai de varsta lor si una in care sunt si cativa de 15-18 ani
PS: imi pastrez parerea: capillati au fost un experiment nereusit(de aia nici nu mai exista)

am fost un grup de 10-15 suporteri care am vrut sa intram pe stadion cu bilete cumparate de la new york, iar cand am ajuns la stadion s-au luat jandarmii de noi, ca am avea bilete false (proasta aia care ni le vanduse nu pusese un abtibild pe el) si ne tot plimbau in jurul stadionului de la un prost la altul, sa vada si altii daca sunt biletele false, pana cand ne-a dus la geolgau si ne-a bagat ala.
Declaratia lui Mititelu e scoasa din context si "periata". I se schimba complet sensul. Uitati-va pe editieTV sa vedeti interviul si-o sa va lamuriti. gsp-ul ca intotdeauna incearca sa nasca cearta...Andrei.Himself scrie:o declaratie de [cenzurat] din partea lu miti! sa nu uite ca "cioroianu asta" a reaadus echipa pe drumu cel bun, are 4 victorii din 4 posibile, si asta vine dupa ce "bornescu, stoica si ceilalti" s-au zbatut juma de an fara sa castige macar un meci. e nesimtit ca ii subestimeaza meritele, pt ca e clar ca a adus ceva nou. in primu rand face foarte bine ca ii tine pe bara pe njock si woobay, vedetele echipei care au fost aduse cu surle si trambite si care au facut kktu praf. plus ca a facut ceva cu dina, e suspect ca marcheaza de 3 meciuri incoa . in fine... deja isi incalca promisiunea ca antrenorii vor ramane la craiova atata timp cat au rezultate.poraimos scrie:„Mai lăsaţi-mă cu Cioroianu ăsta”