Rubrica lui Julius

Comentarii pe marginea articolelor aparute in mass-media.

Moderator: grup_moderatori

Scrie răspuns
Avatar utilizator
alex.p
fanatic
fanatic
Mesaje: 9944
Membru din: 30 Ian 2005, 17:05

Re: Rubrica lui Julius

Mesaj de alex.p » 30 Mar 2009, 17:13

Apărătorii patriei
http://www.dailycotcodac.ro/2009/03/aparatorii-patriei/

Julius Constantinescu

Aţi observat, probabil, că în unele staţii de metrou există bodyguarzi care veghează să nu sară călătorii mai puţin corecţi peste barele de acces (din fericire, nu e nevoie de bodyguarzi peste tot; la Big Berceni sau la Obor, de pildă, simpla prezenţă a unui om de ordine i-ar jigni de moarte pe onorabilii călători). De unde îşi ia Metrorex-ul bodyguarzii habar n-am, dar am senzaţia că nu de la vreo firmă specializată în resurse umane.
Să vă spun şi pe ce mă bazez. În primul rînd, săptămîna asta am văzut un bodyguard anorexic, care ar fi putut concura cu succes la Miss World: avea cam 1,70 m şi nu mai mult de 50 de kile – genul de bodyguard cu care n-ai vrea să te baţi, că poate-i scapi o palmă şi faci puşcărie aiurea.
La staţia “Apărătorii Patriei”, în schimb, e un bodyguard care echilibrează lejer media cu manechinul: are mult peste 100 de kile şi, în mod sigur, cînd l-au angajat nu l-au pus, măcar de curiozitate, să treacă printre barele de acces. Omul stă rezemat de gheretă şi, în caz că sare cineva, şi bate obrazul (dat fiind că să se mişte nu poate). Puştimea din zonă îl ştie, aşa că sare fără nicio jenă, după care se opreşte trei metri mai încolo să facă mişto de el. Ieri dimineaţă, de pildă, s-a răţoit la doi sergenţi angajaţi care săriseră chiar pe sub nasul lui – din fericire pentru el, sergenţii s-au dovedit a fi nişte tipi de treabă, în sensul că nici măcar nu s-au întors spre el.
Dar, de departe, cel mai mişto bodyguard de la metrou e unul care stă la staţia “Pipera”: e mereu beat şi se ia de oameni. Probabil e scîrbit că la Pipera urcă mulţi muncitori în metrou; amicul Pircă îl bănuieşte că e frustrat pentru că n-a primit o staţie de intelectuali, gen “Universităţii”.
---------------------------

Un mic dictator: nevastă-ta
http://www.dailycotcodac.ro/2009/03/un- ... evasta-ta/

Julius Constantinescu

Una dintre cele mai mari greșeli pe care le poate face un bărbat este să creadă că a ajuns la un acord cu nevastă-sa/gagica-sa în ce privește programul. In momentul în care există cea mai mică suspiciune că nevastă-ta/gagică-ta și-ar fi dorit să faceți altceva, poate să-ți dea și-n scris că v-ați înțeles: e ca și cum ai fi semnat un tratat cu Imperiul Bizantin sau ai fi bătut palma cu Stalin. Dacă nu ești un dragut notoriu, știi bine că, până la urmă, o să faci tot cum vrea ea.
Să spunem, de pildă, că ai reușit s-o convingi pe nevastă-ta că nu poți s-o scoți în seara asta la teatru, pentru că ai o întâlnire importantă - există posibilitatea să obții un job mult mai bine plătit (nu discutăm aici despre cum ai reușit s-o convingi, întrucât, evident, nu aveai nici un argument logic la îndemână). Nu ajungi bine la întâlnire și nevastă-ta sună după tine. Practic, ai trei opțiuni, niciuna câștigătoare: să nu răspunzi (clar te-ai dus la una, deci poți să mergi în seara aia direct la un prieten, ca să nu te-audă vecinii umilindu-te pe la ușă: “Hai, dragă, scoate lanțul”), să-i dai reject și să-ți închizi telefonul (una dintre calitățile adorabile ale femeilor este perseverența, ele fiind capabile să sune de 15 ori în două minute) sau să răspunzi și să încerci să-i scoți din cap ideea că există ceva mai important decât ea pe lumea asta (caz în care poți să-ți iei adio de la job, întrucât nimeni nu angajează asemenea cretini).
Femeile nu sunt, însă, întotdeauna absurde; de multe ori, au un motiv întemeiat să-ți dea peste cap programul. Așa va trebui, de pildă, să te-ntorci în București pentru că nevesti-tii i s-a făcut rău (erai deja pe la Fetești), să fugi acasă de la bar, unde te uitai la meci cu băieții, pentru că nevastă-ta se sperie îngrozitor când tună sau să-ți lași mașina în service, să iei un taxi și să te prezinți acasă, să discutați puțin despre natura și viitorul relației voastre.
De altfel, presupun că și pe Napoleon îl suna nevastă-sa de o sută de ori în timpul bătăliei, să-i facă scandal că nu merge cu ea la o recepție. “Păi nu ți-am zis că azi mă duc cu băieții la bătălie?”. “Atunci poți să nu mai vii acasă, rămâi cu băieții. Să-ți dea Ney de mâncare, că io nu sunt proasta ta”.

Avatar utilizator
AdrianR
fanatic
fanatic
Mesaje: 5093
Membru din: 24 Mar 2004, 17:10

Re: Rubrica lui Julius

Mesaj de AdrianR » 31 Mar 2009, 08:25

Tricolorii, om cu om
de Julius Constantinescu & Tiberiu Stăneci
http://www.7plus.ro/stiri/Rubrica-lui-J ... i-om-cu-om
Lobonţ: A făcut mişcări de încălzire încontinuu (exceptînd fazele cînd lua gol).
Contra: A fost singurul tricolor care ne-a făcut fericiţi sîmbătă seara: a declarat că se retrage de la Naţională.
Tamaş şi Rădoi: L-au ajutat pe Lobonţ să se încălzească, pasîndu-i mingea cum o prindeau. Totuşi, cînd n-o prindeau, Lobonţ se încălzea şi mai bine: du-te-n pînă-n fundul porţii, ia mingea de-acolo, dă-i cu sete în ea…
Dorel: S-a mişcat extraordinar, dovadă că a dat goluri pe unde a prins. Ar fi dat şi mai multe, dar parşivul de Piţurcă l-a mutat la pauză mai departe de poarta noastră. Plus că şi Lobonţ a stat toată repriza a doua cu ochii pe el.
Raţ: S-a agitat, a fugit, dar toate centrările lui se opreau în primul fundaş. Singura şansă să trimită vreo centrare în careu era să sară sîrbii puţin mai sus, să treacă mingea pe sub ei.
Cociş: A alergat enorm, da’ a dracu’ minge fugea de el ca dracu’ de tămîie.
Codrea: El e un fotbalist foarte bun, dar, aşa cum a declarat după meci, n-a jucat pe postul lui de la Sienna. Eu n-am înţeles ce post special are el în Italia, pentru că am văzut-o pe Sienna jucînd şi mi s-a părut că toţi jucătorii au acelaşi post, în sensul că stau prin faţa porţii şi încearcă să degajeze mingea de-acolo. Cu un plus pentru portar, care are voie şi cu mîna.
Mutu: A jucat bine, dar nu l-a ajutat echipa. Drama vieţii lui, aşa a păţit şi la Chelsea: el se chinuia, săracul, dar degeaba dacă de-alde Lampard şi Terry nu jucau nimic.
Marica: A venit la stadion cu maşina lui meseriaşă, a adus-o şi pe Gina Pistol, să vadă şi băieţii cu ce piesă umblă, era mişto de tot pînă cînd au venit ăştia şi i-au zis că e meci, joacă România cu Serbia. Al dracu’ Piţurcă, ce jegos, cînd l-a sunat i-a zis că se merge cu echipa la biliard, cică se-ntîlnesc la stadion şi se pleacă de acolo.
Costea: Era atît de fericit că e la Naţională, încît mingea nu l-a interesat decît ocazional.
Altfel, unii dintre ei sunt jucători chiar bunicei. Păcat că nu le-a făcut nimeni cunoştinţă. Dacă n-aveau tricouri la fel, habar n-aveau cu cine sînt în echipă.
Allez les bleus!
"Întâi te vor înjura. Pe urmă vor râde de tine. Apoi, te vor declara nebun. După aceea vor încerca să te compromită. Într-un târziu, vor face tot posibilul să te lichideze. Dacă scapi cu viaţă din toate acestea, vei fi un om mare." - Mahatma Gandhi

Avatar utilizator
alex.p
fanatic
fanatic
Mesaje: 9944
Membru din: 30 Ian 2005, 17:05

Re: Rubrica lui Julius

Mesaj de alex.p » 01 Apr 2009, 15:46

1 aprilie 1784 Horea este primit de catre imparatul Iosif al II-lea, caruia ii prezinta situatia mizera a taranilor din Ardeal. Din pacate, a doua zi imparatul nu-si mai aduce aminte decit faptul ca aseara venise cineva de la tara cu doua sticle de palinca de Zalau, se imbatasera ca porcii si cintasera pina dimineata “Noi sintem români” si “Afara, afara, cu ungurii din tara”.

Cum nu m-am angajat la Adevărul
http://www.dailycotcodac.ro/2009/03/cum ... -adevarul/
Julius Constantinescu

Prin 2001, lucram la Jurnalul Naţional, dar vroiam să mă angajez la Adevărul – era un ziar mai mare şi, în plus, îmi plăcea mai mult. Într-o dimineaţă, în timp ce citeam ziarele la cafea, văd un anunţ în Adevărul: scoteau la concurs patru posturi de redactor. Nu mă interesa nici unul – eu scriam reportaje şi ăştia căutau redactori pentru departamentele economic, tineret – învăţămînt şi alte plictiseli din astea; totuşi, mi-am făcut un dosar de presă cu cîteva reportaje bunicele, am scris acolo că-mi doresc de mor să devin redactor pe tineret – învăţămînt şi, cu el sub braţ, am trecut pe şestache la duşman, în corpul celălalt al Casei Scînteii. După care, pînă la interviu, am mers pe burtă la Jurnalul (în sensul că m-am ferit să muncesc mai mult, ca să nu dau de bănuit).
În ziua interviului, la ora 9, holul Adevărului gemea de aspiranţi la un post de redactor – erau pe puţin vreo 200 de oameni. Mi-am recunoscut vreo 3 colegi de la JN, dar ne-am prefăcut cu toţii că nu ne vedem (ce fraier Vlad Petreanu, redactorul şef de atunci al Jurnalului! În locul lui, trimiteam un lingău din redacţie să se înscrie la interviu şi să mi-i noteze pe toţi).
După vreo jumătate de oră, uşa secretariatului se deschide şi murmurul de pe hol se stinge brusc. Domnii candidaţi se cam căcaseră pe ei.
“Domnul Julius Constantinescu este?”, întreabă secretara. Sînt cu mîinile în aer: “V-am spart, fraierilor, i-au plăcut lu’ Chelu reportajele mele! Atîrnaţi degeaba pe-aici, s-a cîntat bingo!”. Şi o urmez pe secretară, vizibil încîntat că, din 200 de candidaţi, fusesem chemat primul.
Atmosfera dinăuntru era mai apăsătoare chiar decît cea de pe culoar. În capul mesei trona, cu o morgă marţială, Tinu; la dreapta lui, ţintuindu-mă cu o privire sticloasă, de inchizitor căruia îi iroseşti timpul, Marele Justiţiar, CTP-ul însuşi. Chiar lîngă mine, SS Mandas Vergu, şefa departamentului de tineret – învăţămînt de la Adevărul, pe lîngă care chiar şi femeile gardian de la Auschwitz ar putea trece drept nişte fiinţe pline de bunăvoinţă. Probabil că la masă se mai aflau Ursu şi Chireac, dar asta nu-mi amintesc – şi din comisiile morţii mai făceau parte, pe lîngă medicii nazişti care hotărau cine trăieşte şi cine nu, vreo doi tipi care doar completau registrele.
Nu s-au întins la vorbă – n-au pomenit nimic de textele pe care trebuie că le citiseră, nu m-au întrebat de sănătate, al cui sînt, nici măcar ce caut acolo. SS-Obersturmführer Vergu a lătrat patru întrebări scurte din generosul domeniu al tineretului şi învăţămîntului, la care am răspuns, invariabil, cu “nu ştiu”. Cu o voce ruginită, CTP-ul mi-a comunicat că mă sună ei, iar eu am şters-o cît am putut de repede, de frică să nu apară cumva doi tipi care să mă tîrască la camera de gazare.
În viaţa mea nu m-am simţit mai penibil. Seara, acasă, mă întreabă gagică-mea ce-am făcut la interviu. “M-am făcut de căcat. Mi-au pus ăia patru întrebări şi n-am fost în stare să răspund la nici una”. “Ce întrebări?”. “Din domeniul ăla pe care-l trecusem eu acolo”. “Păi tu nu vroiai să te angajezi pe postul ăla, nu?”, mă întreabă gagică-mea. “Evident că nu”. “Păi trebuia să le zici de cînd ai intrat: îmi cer scuze, dar eu nu am venit pentru nici unul dintre posturile scoase la concurs. Am venit pentru reportaj. Aţi citit cîteva dintre reportajele scrise de mine – dacă vă interesează, putem vorbi; dacă nu, îmi cer încă o dată scuze pentru timpul irosit. Şi plecai demn, mă! Dacă nu te vroiau atunci, măcar te ţineau minte” (ulterior, m-am despărţit de ea – era prea deşteaptă).
După vreo două luni m-am dus la Vlad Petreanu: “Dacă nu-mi măreşti salariul, mă car”. “Unde te cari, mă?”. “La Adevărul”, zic. “Băi”, zice Petreanu, “dacă îţi măresc salariul, mă pun în calea fericirii tale. Şi nu pot să fac asta, că sînt prietenul tău. Ştii, nu mi-aş ierta-o niciodată”.

--------------

O pacaleala de 1 aprilie
http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/o-p ... 1-aprilie/

Pe 1 aprilie 1939, ultimii luptatori republicani care aparau Madridul se predau trupelor fasciste, dupa ce Franco le promite ca-i lasa in viata. In fata plutonului de executie, republicanii nu vor sa para ca n-au simtul umorului, asa ca se prapadesc de ras: “Vai, domnu’ Franco, ce pacaleala frumoasa ne-ati tras!”

Avatar utilizator
alex.p
fanatic
fanatic
Mesaje: 9944
Membru din: 30 Ian 2005, 17:05

Re: Rubrica lui Julius

Mesaj de alex.p » 02 Apr 2009, 16:43

2 aprilie 1872
Moare Samuel Morse, inventatorul alfabetului care-i poarta numele (Morse, nu Samuel). Cel mai celebru semnal morse, introdus in 1912, este "SOS" - semnal la care marinarii români raspund, tot in gluma, "[****], STF".

Cercetător ştiinţific, cădea-ţi-ar bomba-n Pacific!
http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/cer ... n-pacific/

Julius Constantinescu

Cercetătorii britanici sînt nişte oameni indispensabili nouă. Fără ei, n-am fi ştiut niciodată că mîncarea de la Mac Donald’s îngraşă, că vremea însorită ne induce un tonus bun sau că femeile frumoase atrag bărbaţii într-o măsură mai mare decît urîtele.
Ei bine, săptămîna asta, cercetătorii britanici ne-au dezvăluit şi un altfel de rezultat al muncii lor – nu ne-au mai spus ce oarecum ştiam, ci, dimpotrivă, au demonstrat ştiinţific exact contrariul a ceea ce ni se părea că ştim. Nu, n-au demostrat că ursului polar nu-i e frig (asta descoperiseră deja oamenii de ştiinţă americani, după ani de studiu), ci faptul că oamenii frumoşi sînt mai deştepţi decît cei urîţi.
Pînă acum, se ştia sigur că oamenii care arată bine sînt mai bine plătiţi, avansează mai rapid pe scara socială şi pleacă de la discotecă întotdeauna cu cele mai mişto gagici. Cercetătorii britanici o spuseseră, noi o simţisem pe la 4 dimineaţa, cînd pînă şi ultima grasă rămasă în club se lingea cu bodyguardul.
Ultima consolare care ne mai rămăsese nouă, urîţilor, era că măcar sîntem mai deştepţi. Ba chiar prea deştepţi – cu toţii ştim că acesta este adevăratul motiv pentru care nu reuşim să ne lipim dracului de-o slujbă ca lumea (vă amintiţi că şi bietul Einstein, de urît ce era, a rămas un pîrlit de savant toată viaţa). Şi acum vin cercetătorii britanici şi ne iau şi asta, spunîndu-ne că, după ce că sîntem urîţi şi săraci, mai sîntem şi proşti.
Doamne, dacă exişti (cercetătorii britanici n-au demonstrat încă asta, aşa că scuză-ne micile îndoieli), te rugăm să ne răspunzi: e drept să-i faci pe unii frumoşi, deştepţi şi bogaţi, iar pe restul urîţi, proşti şi calici? Păi nu prea e, Bre, aşa că n-ai de ce să te superi pe noi, comuniştii, că ţi-am cam dărîmat bisericile. În fond, noi am promis clasei muncitoare că merge în Paradis, pe cînd la Tine am impresia că tot frumoşii or să intre primii.

baggio
fanatic
fanatic
Mesaje: 2569
Membru din: 10 Dec 2003, 00:09

Re: Rubrica lui Julius

Mesaj de baggio » 02 Apr 2009, 17:11

Asteptam cu interes rubrica lui Julius - "Tricolorii, om cu om" dupa meciul cu Austria! :-D :-D :-D :-D
Suntem legaţi de familii, legaţi de pământ
Olteni legaţi până la moarte de alb-albastrul sfânt!

Avatar utilizator
alex.p
fanatic
fanatic
Mesaje: 9944
Membru din: 30 Ian 2005, 17:05

Re: Rubrica lui Julius

Mesaj de alex.p » 03 Apr 2009, 14:15

3 aprilie 1922 Zinoviev si Kamenev repurteaza un nou succes in lupta impotriva lui Trotki, reusind sa-si impuna un om de incredere in functia de secretar general al CC, pe tovarasul Stalin. Din pacate, Zinoviev si Kamenev nu mai apuca sa se bucure de asasinarea dusmanului lor Trotki, fiind executati de Stalin cu patru ani mai devreme.

----------------

Evenimentul zilei de ieri
http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/eve ... i-de-ieri/
Julius Constantinescu

3 aprilie
1986 IBM lansează pe piaţă primul laptop. Angajaţii marilor companii se bucură că vor scăpa în sfîrşit de concediile plicticoase în care toată ziua nu făceau altceva decît să se odihnească, să bea şi să mănînce, iar seara să iasă în vreo discotecă şi să se simtă bine.

4 aprilie
186 Se naşte împăratul roman Caracalla, autorul celebrelor cuvinte: „Bă, Geta-i frate-miu, bă!”.

5 aprilie
1794 Danton este ghilotinat. Pe drumul spre ghilotină, Danton este nevoit să suporte şi glumele de şantier ale lui Robespierre şi Saint Just, care se întrebau unul pe altul: „Îl ştii pe Danton?”. „Care Danton?”. „Care-ţi toarnă-n [cenzurat] beton”.

6 aprilie
1520 Rafael moare chiar de ziua lui, permiţînd astfel familiei sale să facă economii importante, dat fiind că nu mai era nevoie decît să-i mute lumînările din tort în colivă.

7 aprilie
1939 Armata italiană invadează Albania. În scurt timp, studentele sărace din Tirana află că ţara lor a fost ocupată de o armată formată exclusiv din conţi, duci şi prosperi oameni de afaceri din Roma şi Milano.

8 aprilie
1820 Este descoperită celebra statuie grecească Venus din Milo. Deşi era de o frumuseţe extraordinară, se pare că Venus din Milo nu-şi putuse găsi un soţ pentru că, neavînd mîini, nu putea spăla, face de mîncare sau cîrpi izmenele.

9 aprilie
1867 SUA cumpără Alaska de la ruşi. Cîinii de sanie din Alaska îi primesc cu entuziasm pe americani pentru că se săturaseră să se trezească dimineaţa cu toţi beţivii lingîndu-i pe faţă.

--------------------------

Frumoasa si bestia
http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/frumoasa-si-bestia/

Julius Constantinescu

Oamenii sufera de diverse fobii. Claustrofobii, de pilda, nu s-ar sui nici morti intr-un lift;
altii au frica de inaltime, de apa, de injectii si asa mai departe. Mie, de pilda, mi-e frica de ursi. E o teama irationala, nu pot sa spun cu exactitate de ce mi-e frica de ursi. Se pare chiar ca exista oameni care se tem de crocodili, rechini sau tigri.
Fiind mai delicate, femeile se tem de animale mai mici. Un soricel - animal de prada extrem de feroce – le poate declansa un atac de panica, in timp ce vederea unui paianjen le poate paraliza genunchii. Cat despre omizi, este cunoscut faptul ca acesti monstri sunt facuti pentru a ucide.
Incerc sa inteleg de ce romanii le aruncau pe femeile crestine la lei - probabil, dintr-un soi de mila pagana. Altfel, cu adevarat crud ar fi fost sa le arunce in groapa cu gandaci de bucatarie.

Avatar utilizator
alex.p
fanatic
fanatic
Mesaje: 9944
Membru din: 30 Ian 2005, 17:05

Re: Rubrica lui Julius

Mesaj de alex.p » 05 Apr 2009, 21:14

O poveste de capră şi spadă
http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/o-p ... -si-spada/
Julius Constantinescu

Ion Cotolan avea cinci capre (lucru care, în mediul rural, echivalează oarecum cu a avea Dacie la oraş). Caprele având, spre deosebire de vaci, o personalitate mult mai pronunţată, acestea au intrat relativ repede în conflict cu vecinul lui Cotolan, Vasile Gavrilă, aşa încât, în timp, între Gavrilă şi caprele lui Cotolan s-a cimentat o ură solidă. Pe lângă aroganţa proverbială a caprelor, pe Gavrilă îl scotea din minţi obiceiul acestora de a sări gardul pe dedesubt în gospodăria lui, unde rodeau tot ce le ieşea în cale. Nici nu ieşea bietul Gavrilă pe poartă, să se duca în ale lui, că una dintre capre, care până atunci se prefăcuse că trebăluieşte prin gospodărie, dădea semnalul: “Hai, fetelor, c-a plecat ţugulanul”. După care treceau frumuşel în bătătura lui Gavrilă, unde făceau prăpădul de pe lume. Pentru a le surprinde pe caprele lui Cotolan asupra faptului, Gavrilă încercase de câteva ori să se întoarcă pe nepusă masă, însă caprele parşive îl simţeau imediat şi treceau înapoi în curtea lui Cotolan, unde se apucau să pască sfidător. Văzând că Gavrilă nu reuşeşte să le dea în fapt, caprele au devenit extrem de arogante şi au început să dea dovadă de neglijenţă, ceea ce, într-un final, le-a fost fatal: Gavrilă le-a surprins la el în bătătură şi le-a uscat cu bătaia.
Cocoşate de Gavrilă, caprele s-au dus glonţ la Cotolan, să se plângă: “Ne-a bătut, fir-ar mă-sa a dracu’ de ţăran prost, de ne-a sunat apa-n cap”. Iniţial, Cotolan, profund nemulţumit de carenţele de educaţie ale caprelor, nici n-a vrut să stea de vorbă: “Da’ ce-aţi căutat voi, fă, în târla omului? Bine v-a făcut, să vă-nvăţaţi minte altădată”. |n loc să se căiască pentru faptele lor reprobabile, caprele l-au privit cu obrăznicie şi i-au comunicat bietului Cotolan: “Bre, fii atent acilea, până nu rezolvi problema cu [cenzurat]’ ăla, te-ai lins pe bot de lapte, de la noi nu mai vezi decât căcăreze”. Având de ales între boicotul caprelor şi o vizită ca-ntre vecini, cu parul, Cotolan a cumpănit bine şi, în cele din urmă, a ajuns la o concluzie înţeleaptă: Gavrilă nu dă lapte. Drept urmare, a luat parul şi s-a dus peste el. Din nefericire, deşi nu dădea lapte, Gavrilă dădea foarte bine cu grebla (obiect despre care orăşenii cred, complet eronat, că ar fi o unealtă agricolă).

Avatar utilizator
alex.p
fanatic
fanatic
Mesaje: 9944
Membru din: 30 Ian 2005, 17:05

Re: Rubrica lui Julius

Mesaj de alex.p » 06 Apr 2009, 11:22

Isteria de primăvară
http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/ist ... primavara/

Julius Constantinescu

La fel ca restul organismului, şi ochiul iese complet slăbit din iarnă. În lungile luni de iarnă, ochiul nu are decît arareori ocazia să vadă vreo femeie outdoor; prin urmare, îşi pierde în mare parte exerciţiul – nervul optic se atrofiază şi este nevoie de un proces complex de recuperare pentru a depăşi acest moment delicat.
Imediat ce dă căldura, femeile au tendinţa naturală de a se dezbrăca şi de a ieşi pe străzi. De unde pînă mai ieri semănau cu o unitate militară, străzile se umplu brusc de picioare dezgolite, de decoltee adînci şi de fuste strînse pe trup; reapar pantalonaşii albi şi uşor transparenţi, blugii cu talie joasă, bluziţele decupate şi alte asemenea minunăţii create de mîna omului.
În astfel de situaţii, cel mai mare pericol îl reprezintă forţarea ochiului, expunerea sa îndelungată la lumina orbitoare a decolteelor şi a picioarelor pînă-n gît. Întrucît retina se reacomodează greu, ochiul trebuie expus intervale mici de timp, recomandîndu-se pauze şi, funcţie de caz, chiar comprese. Nu puţini bărbaţi suferă în această perioadă, din cauza supraexpunerii la femei semi-debrăcate, de tulburări psihice severe, care pot duce la depresii grave, bătutul aparent fără nici un motiv al nevestei sau, în forma malignă, chiar la divorţ.
Perioada de carantină a ochiului recomandată este de 1-2 luni, funcţie de psihicul fiecăruia. Abia după ce ochiul se reobişnuieşte puteţi ieşi în siguranţă pe stradă, fără teama că vă pot scăpa, cu voce tare, remarci soldăţeşti. Se apropie, însă, perioada de concedii, în care mergeţi la mare – aici se recomandă o atenţie sporită, pentru că simplul contact vizual cu trupuri de femei învelite doar într-un costumaş minuscul de baie poate fi fatal. Cu puţin autocontrol, însă, vă veţi putea înfrîna impulsul de a vă arunca nevasta sau prietena de pe dig. Beţi multă bere.

Avatar utilizator
alex.p
fanatic
fanatic
Mesaje: 9944
Membru din: 30 Ian 2005, 17:05

Re: Rubrica lui Julius

Mesaj de alex.p » 07 Apr 2009, 15:12

7 aprilie 1939 Armata italiana invadeaza Albania, dar nu reuseste s-o cucereasca decit dupa o saptamina. De fapt, soldatul albanez a spus ca se preda chiar din prima zi, dar nu l-a auzit nimeni din cauza larmei asurzitoare facuta de soldatii italieni, care gesticulau si strigau in gura mare ce-or sa-i faca ei soldatului albanez daca nu se preda.
-------------------------

Lume, lume! Daily Cotcodac, acum şi-n oraşul dumneavoastră!
http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/lum ... eavoastra/
Julius Constantinescu
Am avut curiozitatea să ne uităm pe statistici să vedem unde se citeşte Daily Cotcodac. O să spuneţi: păi, la serviciu, unde dracu’ să se citească? Corect, că doar ce să faci la serviciu, pentru salariul ăla, dacă nu să călăreşti netul sau să te joci? Am avut însă surpriza să descoperim că suntem citiţi şi altundeva decât la serviciu: în nişte ţări în care lumea, îndeobşte, munceşte în timpul orelor de program (da, există şi astfel de pârnăi în aer liber; unii numesc asta lumea civilizată, dar noi, românii, ştim că nu e decât o păcăleală a imperialismului viclean).
În topul oraşelor cu cei mai mulţi cititori ai revistei Daily Cotcodac - înaintea Braşovului sau Sibiului, de pildă -, pe locul 10 se află Parisul (ne citesc artiştii, mă!). Urmează, în topul oraşelor din Străinezia, Oslo şi Dubai (bre şeicilor, nu vreţi să cumpăraţi site-ul ăsta cu doar 10 milioane de dolari?). Suntem citiţi la Viena, Londra, Berlin, Toronto, Amsterdam (sărutmâna, sărutmâna!), Barcelona, Dublin şi Madrid. Avem cititori la Doha (Quatar), Poughkeepsie (SUA) şi Sandefjord (Norvegia), dar şi la Osaka (dacă nu ştiţi unde vine asta, mai lăsaţi Rome Total War şi mai puneţi şi voi mâna pe-un google) sau la Linz. Ba avem câteva vizite chiar şi de la Poitiers (scuze pentru gluma cu cavaleria franceză; suntem convinşi că, dacă vă mai luptaţi vreodată cu englezii, îi bateţi măr).
Tuturor cititorilor noştri din lumea largă, le mulţumim că ne citesc şi le transmitem un îndemn: de câte ori vă loveşte dorul de ţară, citiţi Daily Cotcodac. O să vă treacă.
---------------------

Sensibilitatea vînzătorului de fructe şi legume
http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/sen ... si-legume/
Julius Constantinescu
Dacă mă pricep cu adevărat la ceva, ăla e făcutul pieţei. Nimeni nu alege ca mine roşiile cele mai gustoase, cartofii fără de cusur, ridichile care nu sînt seci sau salata cu cel mai bogat conţinut de fier şi vitamina B9. Ştiu pe dinafară preţurile celor mai importante legume şi fructe şi pot simula cumpărături simultane în mai multe pieţe bucureştene, făcînd o analiză comparativă complexă în timp real. Sînt idolul pensionarilor şi spaima zarzavagiilor.
Sîmbătă, în timp ce plimbam cu mîinile la spate printre tarabe, ca un adevărat profesor Baltazar al legumelor şi fructelor, mă opresc în dreptul unei grămezi uriaşe de roşii care, dacă ar fi să dăm crezare unui carton mîzgălit cu pixul, ar trebui să fie “f. f. gustoase”. Am ridicat o roşie cu două degete şi am examinat-o cu atenţie: pentru început, am mirosit-o, apoi am apăsat-o uşor, încercîndu-i elasticitatea; în fine, mi-am trecut uşor podul palmei peste ea, încercînd să o simt, să las roşia să-mi vorbească liber despre ea (nu, n-am scos şi lupa, că nu-s începător). În mijlocul acestei expertize de înalt profesionalism, am fost întrerupt cu brutalitate de micul intermediar: “Ce te uiţi aşa, bă? Parcă ai cumpăra un apartament!”. “Păi”, zic, “costă cît un apartament”.
După cum se poate bănui, această mică remarcă de natură financiară nu ne-a apropiat prea mult. Dimpotrivă, ştiu din experienţă cît de sensibili pot fi vînzătorii din pieţe în cazul în care faci imprudenţa să le jigneşti marfa. Îmi amintesc cum, mai demult, stăteam ca prostul în faţa unei tarabe de la Big Berceni, zgîindu-mă la două ţigănci care se certau pentru mine. “Da’ vinde-i, fă, cartofi lu’ domnu’”, zicea aia care ţinea cu mine. Iar cealaltă, ofensată că mă hotărîsem greu, se ţinea tare: “Nu-i vînd, fă, că nu e buni cartofii mei”. În piaţă la Sălăjan, am jignit un ţigan cît malul pentru că nu l-am crezut pe cuvînt că are cele mai bune mere din piaţă; după ce-am făcut un tur şi m-am convins cu ochii mei, m-am întors, dar ţiganul m-a repezit scurt: “Hai, dă-i drumul de-aci, am închis”. În principiu, reuşesc să scap întreg din pieţe pentru că vînzătorii sînt prea zgîrciobi ca să arunce după mine cu roşii de şaptej’ de mii kilul, şi nici nu pot fugi după mine să mă bată, să nu le fure careva marfa între timp.
“Da’ ce-are, mă, roşiile mele?”, urla micul intermediar după mine prin toată piaţa, acompaniat de colegi. “Are coaja groasă şi nu e bune”, ziceam şi eu, în timp ce mă îndepărtam prudent printre tarabe. “Al dracu’, ziceai că cumpăra apartament”, ţipau în cor vînzătorii de roşii şi castraveţi, în timp ce eu mormăiam în barbă, că nu ştiam cînd îşi lasă ăla colegii să-i păzească marfa şi se ia după mine: “Să dai faliment, cretinule!”.
Vă daţi seama cam cum era să mă trimită pe mine Spînul după salăţi din grădina Ursului – trezeam Ursul şi-i dădeam cu salata-n cap: “Bă speculantule, varza asta ofilită zici tu că-i salată? S-o mănînci cu mă-ta, sta-ţi-ar în gît!”.
----------------

Grătaru’ lu’ Dinescu
http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/gra ... 9-dinescu/

Julius Constantinescu

Pe vremea când lucram la Dinescu, trăiam o chestie oarecum paradoxală: deşi mă confruntam cu o veşnică lipsă de bani, eram mai mereu ghiftuit. Salariul, e drept, era cam la fel de lunar ca apariţia revistei “Plai cu boi”; în schimb, nicăieri nu se mânca şi se bea mai bine ca în redacţia revistei “Aspirina Săracului”.
Nu ştiu de când data obiceiul meselor în comun la “Aspirina Sărăcului”, însă, când am ajuns eu acolo, grătarul era o instituţie ce impunea infinit mai mult respect decât, de pildă, deadline-ul la tipografie. În fiecare după-amiază, berbecuţi grăsunei, cotlete imense de porc şi bancuri întregi de peşte sfărâiau pe grătarul din curte, răspândind un miros îmbietor şi făcându-i pe angajaţii firmelor de prin împrejurimi să regrete că nu lucrează şi ei la Dinescu (la rândul nostru, şi noi regretam că nu lucrăm la alţi patroni în zilele de salariu, când foşnetul de bani care se auzea din vecini ne scotea din minţi).
Cu toate că Dinescu ne lăsa bani de mâncare, ne confruntam cu o problemă de natură tehnică: banii nu ajungeau şi pentru cărbuni sau lemne de foc. Prin urmare, primele care au dispărut din redacţie au fost scaunele rupte, jertfite pe altarul burdihanelor domnilor redactori. Au urmat mesele şchioape, birourile cu blatul scorojit şi dulapurile fără rafturi; în scurt timp, din mobila stricată nu mai rămăsese decât amintirea unor mese bogate în colesterol, stropite din belşug cu Gălbioară de Potelu. Momentul delicat al dispariţiei mobilierului stricat a fost depăşit atunci când am descoperit că mobila încă bună arde la fel de bine ca cea stricată. Astfel, biblioteci ce adăpostiseră capodopere ale literaturii româneşti şi universale şi-au găsit un sfârşit nedemn perpelind copănele de pui (cărţile au supravieţuit, deoarece hârtia are o putere calorică redusă, ce o face improprie grătarului), băncile de lemn ce zăceau aruncate sub scară au dispărut şi ele mistuite de flăcări, iar orice masă ce nu beneficia de protecţia unui redactor se afla într-un pericol permanent, putând să devină oricând următoarea victimă. Iar dacă Mircea Dinescu n-ar fi sistat, la un moment dat, şi banii de mâncare (nu reuşise să vândă pentru a zecea oară “Aspirina Săracului” şi nu relansase pentru a opta oară, cu acelaşi succes, revista “Plai cu boi”), probabil că am fi băgat pe foc până şi scaunele de sub noi, uşile şi tocurile ferestrelor.
În momentul în care grătarul şi-a dat obştescul sfârşit, coeziunea redacţiei s-a dus dracului, redactorii apucând-o care încotro. Din mesele vesele de altădată n-a mai rămas decât un morman de cenuşă, un vestigiu pe care arheologii secolelor viitoare îl vor interpreta, să sperăm, în mod corect: “La începutul mileniului nostru, redactorii revistei “Aspirina Săracului” descoperiseră prepararea mâncării cu ajutorul focului. Consumul susţinut de carne friptă a condus la dezvoltarea creierului într-o aşa măsură, încât, în scurt timp, nici unul nu mai lucra la Dinescu“.

Avatar utilizator
alex.p
fanatic
fanatic
Mesaje: 9944
Membru din: 30 Ian 2005, 17:05

Re: Rubrica lui Julius

Mesaj de alex.p » 08 Apr 2009, 12:08

8 aprilie 479 Moare imparatul bizantin Zeno - de fapt, pe el il chema Tarasicodissa, dar isi schimbase numele pentru ca Zeno era mai frumos. Se pare ca si tatal celebrului mijlocas Zeno Bundea isi botezase asa fiul din acelasi motiv, ca doar nu era sa-i puna un nume urat, gen Garrincha sau Ardiles.
---------------------

Mic ghid de suferit alături de nevastă-ta
http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/mic ... evasta-ta/

Julius Constantinescu

Vii de la serviciu. Sau de la magazinul din colţ. Sau, pur şi simplu, de la baie. Nevastă-ta/amică-ta e întinsă pe pat şi plînge de se zguduie pereţii.
Rămîi perplex. “Ce s-a întîmplat?”. Răspunde printre sughiţuri: “Nu s-a întîmplat nimic”. “Dar ce ai?”. “N-am nimic”. “Atunci, de ce plîngi?”.“Nu plîng”.
Iată o situaţie banală, din viaţă. Cum procedăm?
În primul rînd, nu se părăseşte sub nici un motiv încăperea. Dacă te scapă la baie, rabzi. Dacă sună telefonul, îl laşi să sune. Dacă e cutremur, măcar o să ai şi tu un motiv să plîngi. Dar nu părăseşti încăperea. Dacă o faci, o să aibă extrem de des ocazia să-ţi amintească faptul că ai lăsat-o singură şi că nu ţi-a păsat deloc de suferinţa ei.
Nu-ţi faci de lucru prin cameră. Ştii că n-o ajuţi niciodată la curăţenie. Ce, acuma te-a apucat hărnicia?
Nu bei, nu fumezi. Ar însemna că te plictiseşti şi că abia aştepţi să termine cu bocitul. N-o respecţi deloc. Nici să nu te gîndeşti să deschizi vreo carte. Ar fi cea mai clară dovadă a nesimţirii tale să-i întorci spatele şi să citeşti.
Nu deschizi televizorul. Dacă ai şansa să fie deja deschis, nu schimbi canalul. Te uiţi discret, că dacă se prinde s-ar putea să-l stingă.
Stai întins pe spate, cu privirea în tavan, ca un găndac. Nu te poţi întoarce. N-ai voie să adormi. După ce nevastă-ta/amică-ta a terminat cu bocitul şi, în fine, se ridică, mai rămîi cel puţin zece minute în aceeaşi poziţie. Ai grijă să se vadă pe faţa ta că suferi.
În următoarele ore, vorbeşti doar dacă trebuie. Şi, oricum, cu voce scăzută. Nu uita că în casa aia s-a suferit recent.

Avatar utilizator
sorialis
fanatic
fanatic
Mesaje: 4136
Membru din: 11 Iun 2004, 20:20

Re: Rubrica lui Julius

Mesaj de sorialis » 08 Apr 2009, 14:21

alex.p scrie:8 aprilie 479 Moare imparatul bizantin Zeno - de fapt, pe el il chema Tarasicodissa, dar isi schimbase numele pentru ca Zeno era mai frumos. Se pare ca si tatal celebrului mijlocas Zeno Bundea isi botezase asa fiul din acelasi motiv, ca doar nu era sa-i puna un nume urat, gen Garrincha sau Ardiles.
---------------------

Mic ghid de suferit alături de nevastă-ta
http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/mic ... evasta-ta/

Julius Constantinescu

Vii de la serviciu. Sau de la magazinul din colţ. Sau, pur şi simplu, de la baie. Nevastă-ta/amică-ta e întinsă pe pat şi plînge de se zguduie pereţii.
Rămîi perplex. “Ce s-a întîmplat?”. Răspunde printre sughiţuri: “Nu s-a întîmplat nimic”. “Dar ce ai?”. “N-am nimic”. “Atunci, de ce plîngi?”.“Nu plîng”.
Iată o situaţie banală, din viaţă. Cum procedăm?
În primul rînd, nu se părăseşte sub nici un motiv încăperea. Dacă te scapă la baie, rabzi. Dacă sună telefonul, îl laşi să sune. Dacă e cutremur, măcar o să ai şi tu un motiv să plîngi. Dar nu părăseşti încăperea. Dacă o faci, o să aibă extrem de des ocazia să-ţi amintească faptul că ai lăsat-o singură şi că nu ţi-a păsat deloc de suferinţa ei.
Nu-ţi faci de lucru prin cameră. Ştii că n-o ajuţi niciodată la curăţenie. Ce, acuma te-a apucat hărnicia?
Nu bei, nu fumezi. Ar însemna că te plictiseşti şi că abia aştepţi să termine cu bocitul. N-o respecţi deloc. Nici să nu te gîndeşti să deschizi vreo carte. Ar fi cea mai clară dovadă a nesimţirii tale să-i întorci spatele şi să citeşti.
Nu deschizi televizorul. Dacă ai şansa să fie deja deschis, nu schimbi canalul. Te uiţi discret, că dacă se prinde s-ar putea să-l stingă.
Stai întins pe spate, cu privirea în tavan, ca un găndac. Nu te poţi întoarce. N-ai voie să adormi. După ce nevastă-ta/amică-ta a terminat cu bocitul şi, în fine, se ridică, mai rămîi cel puţin zece minute în aceeaşi poziţie. Ai grijă să se vadă pe faţa ta că suferi.
În următoarele ore, vorbeşti doar dacă trebuie. Şi, oricum, cu voce scăzută. Nu uita că în casa aia s-a suferit recent.
:lol: :lol: :lol: apld apld apld apld :laughing: :laughing:
Haideti sa demonstram ca putem mai mult ! Istoria, orgoliul, mandria si loialitatea ne obliga!

Avatar utilizator
alex.p
fanatic
fanatic
Mesaje: 9944
Membru din: 30 Ian 2005, 17:05

Re: Rubrica lui Julius

Mesaj de alex.p » 09 Apr 2009, 11:55

Daily Cotcodac Special: Piticul porno tine cu Stiinta! (Craiova - Dinamo 2:0 final :D)
http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/dai ... u-stiinta/

Inaintea importantului derby cu Dinamo, fotbalistii olteni au primit inca o veste buna: Piticul porno tine cu Craiova! Da, chiar si celebrul pitic iubeste, in felul lui porno, culorile alb-albastre! Intr-un interviu acordat astazi cotidianului Cancan, PP spune ca nici nu concepe ca Universitatea sa ia bataie si ca va sarbatori victoria „chiar de la fluierul final pana in zori, cu toata gasca” (adica, alaturi de femeia cu barba porno, Omul-ghiulea porno si elefantul porno).
Prin urmare, nu ne ramane decat sa fim alaturi de Piticul porno diseara si, evident, sa strigam alaturi de el: „Dinamo, m… Dinamo!”.

--------------------

9 aprilie 1867 SUA cumpara Alaska de la rusi. Vreo doi ani mai tirziu, tarul Alexandru II are o banuiala si-i cheama la el pe functionarii imperiali: “Ba, unde-i Alaska? Sper ca n-ati pierdut-o la carti!”. Jigniti, acestia se apara: “Vai de mine, sefu`, se poate? Am baut-o!”.
-----------------

Lord of the cheese
http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/lord-of-the-cheese/
Julius Constantinescu

În timp ce amicul Radu P. făcea nişte sandwich-uri în bucătărie, un miros acru mă izbeşte violent în nări. Ca orice musafir binecrescut, o vreme m-am ţinut discret de nas, evitînd să aduc vorba; pe măsură însă ce amicul continua să deschidă şi să închidă frigiderul, mirosul creştea în intensitate, devenind insuportabil. Nu mă mai confruntasem niciodată cu asemenea duhoare. Chiar şi în toaleta acceleratului Iaşi-Timişoara, în care făceam blatul pe vremea studenţiei, aerul era mai respirabil; pînă şi şobolanul pe care-l găsisem într-o stare avansată de putrefacţie la duşuri, în cămin, mirosea mai frumos; în fine, miasma ce venea din frigiderul amicului Radu P. era incomparabil mai respingătoare decît cea a ciorapilor ostăşeşti, putorile alea verzi de bumbac pe care le lipeam de tavanul dormitorului după o zi de instrucţie, cronometrînd timpul în care rămîneau fixate de tavan (în armata română eşti obligat să-ţi cureţi doar puşca, nu şi ciorapii).
“Băăă”, am urlat, “ce pute în halul ăsta??”. “Nişte brînză de-aia puturoasă. Am luat-o de la Paris”. “Bă”, zic, “am mai mîncat şi io, da’ ca asta nu puţea nici una”. “Mda”, admite amicul, “pute groaznic. Nici noi n-o mîncăm, da’ am dat o groază de bani pe ea şi sîntem prea zgîrciţi s-o aruncăm”.
De fapt, cred că amicul Radu P. ştie că stă pe o mină de aur – cine stăpîneşte brînza aia, stăpîneşte lumea. Cu ajutorul ei, poţi cuceri Constantinopolul în maximum 30 de minute: nu trebuie decît să o arunci peste ziduri şi să aştepţi ca garnizoana să deschidă porţile şi să fugă din oraş. De asemenea, poţi dispersa mulţimi ostile, deconspira lunetişti sau sparge falanga macedoneană ca pe popice. Singurii oameni din lume care nu pot fi răpuşi de brînza aia sînt călătorii din autobuzul 102; amicul Radu P. ştie, însă, că pînă şi aceştia pot fi puşi pe fugă rostind străvechea formulă magică: “Biletele la control”.

Avatar utilizator
Ovidiu*
fanatic
fanatic
Mesaje: 2410
Membru din: 19 Aug 2006, 13:14

Re: Rubrica lui Julius

Mesaj de Ovidiu* » 09 Apr 2009, 12:53

:laughing: :laughing: :laughing: :laughing: Marfa aia cu branza apld apld
The problem of putting your foot on a lion's neck is, you can never let it up.

Avatar utilizator
alex.p
fanatic
fanatic
Mesaje: 9944
Membru din: 30 Ian 2005, 17:05

Re: Rubrica lui Julius

Mesaj de alex.p » 10 Apr 2009, 13:16

10 aprilie 1932 - Se infiinteaza Partidul National Agrar, condus de Octavian Goga. Desi Goga va imprima partidului o orientare filo-germana, nu pentru asta il urim noi, cei care am dat bacalaureatul, pe autorul poeziei “Satul”.
------------------------

Sa se faca dreptate: Steaua pe locul 7!
http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/sa- ... e-locul-7/

Dupa cum probabil stiati (daca nu, sigur au avut grija colegii vostri care tin cu alte echipe sa va spuna), Steaua ocupa, in momentul de fata, locul 8 in clasament. O pozitie nedreapta, dat fiind ca numarul lui Lacatus, stie orice copil, este 7. Deci, Laca: du Steaua acolo unde ii este locul, pe 7!

PS: Cred ca v-ati fi asteptat mai degraba sa le fac arogante dinamovistilor si sa fac misto de Tamas si Niculescu. N-o fac, pentru ca nu e frumos sa razi de persoanele cu handicap.
-----------------------
Muza lui Dostoievski
http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/muz ... stoievski/
Julius Constantinescu

În blocul soră-mii, la parter, e un mic magazin alimentar ţinut de o babă hrăpăreaţă. Ea crede că e şi vicleană, dar nu e. De pildă, pe mine nu îndrăzneşte să mă fure – am un aer aşa, intelectual, e clar că sînt or inginer, or vreun şef pe la primărie sau administraţia financiară. În schimb, pe sor-mea a citit-o imediat că nu-i nimic de capul ei (normal, a făcut doar o amărîtă de Filologie), aşa că o fură fără jenă. Sor-mea ştie că o fură, de aia nici nu cumpără de la babă decît foarte rar, după ce se închide celălalt magazin. Baba, fiind convinsă de abilităţile ei negustoreşti, nu pune la suflet; pentru ea contează cu adevărat doar muşteriii cu bani – dacă iei doar o franzelă, ţi-o aruncă pe tejghea; în schimb, dacă eşti un tip cu dare de mînă şi cumperi şi cafea, dulciuri sau salam de-ăla scump, devine foarte afabilă (e drept că tot te ciupeşte la bani, dar măcar te respectă).
Deşi pe mine nu mă fură (plus că mă şi respectă), n-am putut s-o sufăr niciodată (e genul ăla de babă care probabil l-a inspirat pe Dostoievski atunci cînd a scris “Crimă şi pedeapsă”), aşa că o evit cît pot. Sîmbătă seara, însă, celălalt magazin se închisese şi m-am dus să cumpăr de la ea. Totalul era patru sute de mii şi-o mie – i-am dat cinci sute de mii şi-am aşteptat restul. A scos din sertar o hîrtie de o sută de mii şi m-a întrebat dacă am o mie, timp în care, totuşi, n-a lăsat suta de mii din mînă. M-am scobit în buzunare şi n-am găsit nici o monedă. “N-am”, i-am zis, convins că-mi dă totuşi suta, în contul grămezii de monede pe care i-am lăsat-o de-a lungul vremii. Baba, însă, a băgat hîrtia de 100.000 înapoi în sertar şi mi-a numărat pe tejghea 99.000. Cu flerul ei la oameni, cred că m-a citit că nu-s totuşi vreun şef pe la primărie sau administraţia financiară, ci doar un inginer banal, care trebuie respectat cu măsură.

Avatar utilizator
alex.p
fanatic
fanatic
Mesaje: 9944
Membru din: 30 Ian 2005, 17:05

Re: Rubrica lui Julius

Mesaj de alex.p » 13 Apr 2009, 11:12

Visul nigerian
http://www.dailycotcodac.ro/2009/04/visul-nigerian/
Julius Constantinescu

Celor care au visat dintotdeauna să aibă o rudă putred de bogată care să crape şi să le lase toată averea, prietenii noştri africani le-au pregătit o mică surpriză: noua scrisoare nigeriană cu sume speciale de Paşti. Amicul meu Doru Burian, de pildă, primeşte pe mail, de vreo două săptămîni, veşti dintre cele mai bune: milionarul Joseph Burian tocmai s-a prăpădit într-un safari, Mr. Henry Burian a murit de cancer, iar Mr. Thomas Doru s-a prăbuşit cu elicopterul în junglă şi se presupune că nu mai e în viaţă. Pe 7 aprilie, judecătorul Johnson Kuku din Togo îl informa, cu nespus regret, că unchiul său, celebrul petrolist Gene Bill Burian, a crăpat într-un accident de tren şi i-a lăsat 11,2 milioane de dolari (din păcate, coruptul Kuku pretinde cu neruşinare 50% din moştenire; probabil că de-asta nu merg cum trebuie lucrurile în Togo).
Un alt amic de-al meu tocmai a aflat că unchi-său, Lulumba Gherman, a dat ortu’ popii şi i-a lăsat 5 milioane de dolari. Din păcate, nu poate pune mîna pe moştenire, pentru că l-ar pune pe bunică-su în situaţia delicată de a-i explica bunică-sii cum de are un copil negru.
Dar, de departe, cea mai bună veste a primit-o, pe yahoo, sor-mea: a moştenit 22 de milioane de dolari de la unchiul nostru din Ghana, Tim W. Andrapitic.

Scrie răspuns