Gigi Ciurea: Aştept să învingem şi Capitala

Comentarii pe marginea articolelor aparute in mass-media.

Moderator: grup_moderatori

Scrie răspuns
suporteru
fanatic
fanatic
Mesaje: 1610
Membru din: 15 Dec 2004, 14:53

Gigi Ciurea: Aştept să învingem şi Capitala

Mesaj de suporteru » 02 Feb 2009, 07:17

GAZETA DE SUD
*

Jeremie Njock pierde pregătirea din Antalya
Sport - Alexandru VIRTOSU

Atacantul camerunez nu va fi prezent în cel de-al doilea cantonament al Ştiinţei pentru că în Turcia, spre deosebire de Italia, are nevoie de viză, iar oficialii olteni nu o pot obţine în timp util.

Abia întorşi din Antalya, elevii lui Nicolo Napoli nu au avut prea mult timp de respiro, cele două zile libere petrecute alături de familie şi prieteni trecând repede. Delegaţia Universităţii a părăsit ieri după-amiază Bănia, a înnoptat în Bucureşti, iar în această dimineaţă va zbura spre Belek, unde Florin Costea şi compania vor începe cea de-a doua perioadă de pregătire. Din nefericire, Nicolo Napoli nu se va putea baza nici de data aceasta pe serviciile lui Jeremie Njock. Atacantul camerunez îşi va prelungi perioada de recuperare la clinica din Anvers, chiar dacă iniţial se anunţase că ieri-dimineaţă va fi prezent la echipă. Njock şi-a prelungit şederea în Belgia până pe 15 februarie în primul rând pentru că acest stagiu de pregătire va avea loc tot în Antalya. El n-ar fi avut nevoie de viză în cazul în care ar fi mers în Italia, aşa cum se stabilise iniţial, dar are nevoie de paşaport pentru a putea însoţi echipa în cel de-al doilea stagiu din Turcia. Şi cum oficialii craioveni au întâmpinat mari probleme în obţinerea vizei pentru Wobay, au preferat să nu repete episodul şi cu Njock. În factorul de decizie a cântărit şi starea de sănătate a jucătorului, Jeremie Njock nefiind complet refăcut.
„Mă întorc la Craiova cel mai probabil pe 15-16 februarie. Am vorbit cu domnul Mititelu şi am hotărât că e mai bine să rămân la clinica din Belgia încă două săptămâni. Mă simt bine aici, recuperarea decurge conform planului. Medicul mi-a spus că mai trebuie totuşi să cresc în forţă la piciorul drept“, a afirmat Jeremie Njock, pentru craiovamaxima.ro.

Wobay, alături de coechipieri

Spre deosebire de primul cantonament din Antalya, antrenorul Universităţii Craiova, Nicolo Napoli, se va putea baza pe serviciile mijlocaşului Julius Wobay. Leonezul a obţinut vineri viza pentru Turcia şi va fi prezent în cel de-al doilea stagiu de pregătire, în care tehnicianul italian va încerca să pună la punct relaţiile de joc în cele zece zile pe care le are la dispoziţie.
În Antalya va fi prezentă şi echipa „satelit“ a Ştiinţei, însă trupa pregătită de Ştefan Crişan va decola spre Turcia două zile mai târziu. „Speranţele“ Craiovei vor fi cazate, la fel ca şi anul trecut, în complexul „Arcadia“, care dispune de nouă terenuri de antrenament. Universitatea II pare să fie principalul sparing-partner, pentru că nu au fost stabilite încă amicalele de pe pământ turcesc. Contactat telefonic de GdS, impresarul Radu Mătăsăreanu, care se ocupă de amicalele Ştiinţei din Antalya, a afirmat că nu s-au stabilit încă adversarele juveţilor din acest cantonament. „Încă nu se ştie cu cine vor juca. Variante sunt, dar întâi trebuie să vină ei aici, în Antalya, să discutăm. Ce ştiu eu până acum este că vor doar trei partide amicale în următoarea perioadă, deci mâine după-amiază (astăzi - n.r.), când vor ajunge, le pot propune ceva, iar ei trebuie să aleagă. Deocamdată, nu pot spune numele vreunei echipe, dar mâine sigur o voi face“, a spus impresarul Radu Mătăsăreanu.

Oltenii, apţi de efort

La sosirea în ţară, unii dintre jucătorii Universităţii nu se prezentau tocmai bine din punct de vedere fizic, însă medicul echipei craiovene, Claudiu Stamatescu, a dorit să-i liniştească pe fani, punctând faptul că este normal să apară şi astfel de accidentări. „Cu Mitchell nu au fost probleme serioase, nu l-am folosit în nici un amical pentru a nu risca să i se întâmple ceva mai grav. În ultimul meci-test ar fi putut să joace, dar nu ne interesa prezenţa lui în acel amical. I-ar fi periclitat prezenţa în meciurile oficiale. El a acuzat o mioentezită, o inflamaţie pe inserţia aductorilor la coapsa stângă. În toate zilele în care am avut antrenamente, el a lucrat fizic, doar că nu a avut voie la minge. Nu a ratat pregătirea fizică, foarte importantă într-o astfel de perioadă. Dacă mâine am avea meci, el ar putea să joace. Baird trebuie să completeze cele două luni recomandate de medicul care l-a operat cu programul de recuperare. Pe la jumătatea săptămânii va începe alergările uşoare, apoi va urma integrarea progresivă la efort susţinut. Având în vedere că recuperarea sa e pe final, situaţia lui se poate îmbunătăţi de la o zi la alta. Gogoşoiu are o vârstă şi la el a fost vorba de o suprasolicitare. E greu pentru un jucător de vârsta lui să facă faţă fără probleme unui program de pregătire pentru seniori“, a spus medicul alb-albaştrilor. „Problemele care au apărut în această perioadă sunt normale. Anormal ar fi fost să nu avem nici o problemă, ar fi însemnat că antrenamentele n-au fost eficiente“, a concluzionat Claudiu Stamatescu, pentru craiovamaxima.ro.

*

Gigi Ciurea: Aştept să învingem şi Capitala
Sport - Ion JIANU

Fostul golgheter al campioanei provinciei din 1991 spune că Ştiinţa ar putea ajunge într-o cupă europeană.

- Conform previziunilor multor oameni de fotbal, Universitatea are echipă de cupe europene, astfel că, după toate probabilităţile, vom vedea Craiova jucând la toamnă în Cupa UEFA. Ce zici?
- Mi-aş dori ca Ştiinţa să joace din nou în cupele europene. Vă daţi seama, orice suporter al echipei vrea asta. Am încredere în actuala echipă şi consider că poate ajunge într-o cupă europeană. Depinde însă de evoluţiile băieţilor în retur, de atitudinea lor pe terenul de joc. Dacă Ştiinţa va juca aşa cum a făcut-o în meciurile reuşite din tur, cred că se va califica. În concluzie, sunt şanse ca oltenii să joace din nou în Europa, dar trebuie să gestioneze atent situaţia.
- Valoric vorbind, campionatul acesta este superior celui în care tu şi ceilalţi coechipieri aţi cucerit eventul - 1991?
- Sigur, altele sunt datele problemei acum, altele au fost atunci. Nu intru în detalii. Eu ştiu că Universitatea Craiova a dovedit atunci pe teren că este mai bună decât Dinamo, Steaua şi celelalte echipe pretendente la trofeele sezonului 1990/1991. Vorbind despre acest subiect, aş sublinia că echipa din 1991 este peste Universitatea de acum. Este opinia mea de câştigător al eventului acelei ediţii. Nu vreau să supăr pe nimeni sau să intru în polemici cu cineva. Suporterii cred că îşi amintesc ce meciuri reuşite am făcut, dar şi piedicile, din partea fostelor echipe departamentale din Bucureşti.
- Apropo de formaţiile din Bucureşti: de la revenirea în prima ligă (2006), Ştiinţa nu a învins încă echipele din Capitală. Crezi că în acest retur va reuşi să spargă gheaţa, cum se spune?
- Orice este posibil. De ce nu?! Cu un joc bun al Universităţii, orice echipă poate fi învinsă, chiar dacă se numeşte Dinamo sau Steaua! Aştept, ca şi suporterii, de altfel, să învingem şi formaţiile din Capitală.

Rezultatele vorbesc

- Când crezi că vom avea iarăşi peste 30.000 de spectatori în tribuna fostului „Central“ şi „Ciurea“ dă gol lui Dinamo?!
- Îmi amintiţi de vremurile bune, când stadionul se umplea cu multe ore înainte de meci, când suporterii ne susţineau din primul minut până la sfârşit. Şi noi îi mulţumeam pe fani prin evoluţii şi rezultate bune, prin calificări în cupele europene. Numai aşa se poate aduce lumea la stadion. Cum spuneam, Ştiinţa are şanse de a reveni în lumea bună a fotbalului. Să aşteptăm însă ca rezultatele să vorbească...
- Eşti antrenorul principal al echipei Chimia Craiova. Ce obiectiv aveţi pentru acest sezon fotbalistic?
- Am început pregătirile din 14 ianuarie, loco, pe terenul II de la Combinat. Vrem să avem un retur bun, să ieşim din „zona nisipurilor mişcătoare“ şi să ajungem în prima jumătate a clasamentului. Am încredere în jucători că putem avea un retur mai bun decât turul, iar ei trebuie să demonstreze pe teren că vor asta.

*
CUVANTUL LIBERTATII
*

MULŢUMIRE TOTALĂ

Aseară, Universitatea Craiova s-a întors din Antalya, de la Belek, unde a efectuat primul cantonament premergător returului ce va începe la sfârşitul lunii viitoare. Cu două victorii şi o remiză, dar şi răspunzând corespunzător cerinţelor din cadrul solicitantelor antrenamente de zi cu zi, tehnicianul italian Nicolo Napoli s-a arătat total mulţumit de elevii săi. “Băieţii au făcut un joc bun, a fost un meci reuşit cu Sturm Graz, sunt mulţumit de prestaţia lor şi de victorie. Elevii mei merită cele trei zile de pauză. Despre cantonament pot să spun că a fost unul bun. Am disputat trei partide, băieţii au muncit mult, simt oboseala acumulată în aceste zile, dar aşa cum am mai spus, sunt mulţumit de prima parte a pregătirii. E normal să apară probleme defensive, se mai greşeşte în această perioadă. Important e să memoreze aceste greşeli şi în partidele următoare să nu mai comită aceleaşi greşeli. Nu pot să evidenţiez pe nimeni, pentru că toţi au muncit bine, de aceea nu remarc pe nimeni. Important este însă că niciun jucător nu s-a accidentat”, a afirmat Nicolo Napoli, antrenorul principal al Ştiinţei.
“Căpitanul”, de acord cu “principalul”

La fel de mulţumit de primul cantonament din Turcia s-a arătat şi “căpitanul” Dorel Stoica, dar şi de ultimul amical, cel cu austriecii de la Sturm Graz. “Ne-am pregătit foarte bine, am vrut să încheiem cantonamentul cu o victorie, să mulţumim pe toată lumea, pe toţi suporterii. Ne-a ieşit, i-am bătut pe austrieci, care au o echipă remarcabilă. Cred că a fost un cantonament foarte bun pentru noi, sperăm să-l terminăm şi pe celălalt tot cu victorii şi cu o pregătire foarte bună. Nu se mai pune problema de condiţii de pregătire. Sunt condiţii extraordinare şi la club, dar şi aici unde ne-am pregătit. Trebuie să dăm totul, pentru a avea un retur de campionat reuşit. Ne place aici în Turcia şi cred că ne-a mers şi bine”, a considerat Dorel Stoica.
Costea I – bucuros că e sănătos

Cu toate că a recunoscut că este puţin cam obosit după primul cantonament de la Belek, atacantul Florin Costea s-a declarat bucuros că este sănătos, că nu a suferit nicio accidentare. “Nu contează că am marcat două goluri în perioada de pregătire, sunt doar amicale, noi trebuie să ne facem antrenamentul. În schimb, pot să spun că sunt foarte fericit că sunt sănătos după acest cantonament şi sper să fiu sănătos tot anul. Sunt puţin cam obosit, dar aşa este după fiecare cantonament. Sper să ne simţim bine când începe campionatul şi să fim în cea mai bună formă atunci. A fost un turneu foarte reuşit, ne-am pregătit foarte bine şi asta se va vedea în campionat”, a declarat Florin Costea.
“Vice”, bătut de fanii dinamovişti!?

Aflat în Capitală pentru a lămuri situaţia fotbalistului din Sierra Leone, care nu primeşte viză din partea Ambasadei Turciei, directorul departamentului de relaţii publice al Universităţii a avut parte ieri de o întâmplare nefericită. Deranjaţi că pe soneria telefonului personal este instalat chiar imnul Ştiinţei, câţiva presupuşi suporteri dinamovişti l-au încolţit şi l-au bătut pe Vicenţiu Neagoe, însă nu atât de mult încât să fie nevoie de spitalizare. “În autobuz mi-a sunat telefonul, pe care am melodia Universităţii. Am coborât, dar nu mi-am dat seama că sunt urmărit. În apropierea Ambasadei Turciei am fost atacat de trei indivizi, cred că suporteri ai lui Dinamo, care m-au lovit cu pumnii şi picioarele. Am un ochi vânăt şi dureri de coaste. Probabil, nu voi depune plângere la Poliţie, însă asta voi decide în zilele următoare. Totul s-a petrecut foarte repede, nici nu am avut timp să mă dezmeticesc. Nu sunt probleme foarte grave, nu e nevoie de spitalizare”, a confirmat Vicenţiu Neagoe.
SILVIU GHIŢĂ

*
Alb-albastru pentru totdeauna!

Scrie răspuns