O sa postez mai jos doua preluari de pe blog-urile a doi ziaristi GeSePe, Maria Andrieş si Ovidiu Ioaniţoaia.
[center]Nașu’ și primărița în aceeași barcă[/center]
În stilul obișnuit de a încurca și mai tare niște lucruri oricum încurcate, Comitetul Executiv a mai votat două decizii aberante. A lăsat liber la datorii în sensul în care grupările vor primi licență pentru stagiunea 2013-2014 indiferent dacă și-au achitat ori nu obligațiile față de bugetul de stat.
Pe de altă parte, a eliminat prevederea conform căreia un club care solicită licență pentru Liga 1 trebuie să aibă minimum 3 ani vechime. Nu se mai ține cont de vechime.
Par niște înlesniri și chiar sînt, numai că înșelătoare, pe termen scurt, nu mediu și cu atît mai puțin lung. În ideea că mai devreme sau mai tîrziu, dar în mod cert într-un anume moment, clubul va fi silit să plătească taxele și impozitele restante sau, în caz contrar, să dispară. El cîștigă timp, dar nu rezolvă chestiunea de fond. Practic, își amanetează viitorul, dînd pe mere ce-a luat pe pere!
Referitor la chestiunea cealaltă, surse federale autorizate susțin că modificarea a fost determinată de ascensiunea ex-Damilei Măciuca, în prezent CSM Rm.Vîlcea, formație fără 3 ani de activitate, dar care amenința să urce chiar în Liga 1. Să fiu iertat, dar nu schimbi o regulă valabilă pe plan internațional pentru o singură echipă, fie ea și impetuoasa Damila! CEx a făcut-o însă tocmai ca s-o recompenseze pe Lia Olguța Vasilescu pentru serviciile aduse FRF, pentru fidelitate. Evident încîntat că și-a găsit un partener în dușmanul de altădată, Mircea Sandu a și declarat deunăzi că “sînt două echipe din Craiova și, dacă promovează, au acum dreptul amîndouă să promoveze, nici o problemă”.
Nașu’ se consideră mai deștept decît e, iar pe noi ne ia de fraieri încercînd să ne convingă că hotărîrea cu pricina servește ambelor grupări din Bănie! E un fals, e o mistificare, e o șmecherie. Punctual, modificarea o avantajează exclusiv pe CS Universitatea, club care s-a înființat recent, ori s-a reînființat, și căruia îi lipsesc, logic, 3 ani de vechime. La rîndu-i, FC Universitatea, moștenitoarea Craiovei Maxima, a funcționat neîntrerupt în ultimele decenii, exceptînd intervalul 2011-2013 în care a fost eliminată din circuit, dezafiliată abuziv, la intervenția lui Mircea Sandu.
Nu poți să afirmi că o echipă n-a existat cînd tu însuți ai decapitat-o, îți trebuie mult tupeu pentru așa ceva, multă obrăznicie!
În sfîrșit, pentru a vă lămuri că Mircea Sandu și Lia Olguța Vasilescu vîslesc în aceeași barcă, priviți facsimilul de mai jos: e hîrtia prin care, stupefiant, Primăria Craiovei renunță la despăgubiri de două milioane de euro, cît estimase cînd s-a înscris ca parte civilă alături de Mititelu contra Federației, dar și prin care primărița garantează că onor Consiliul Local, care încă nu se întrunise, va vota cum îi dictează dînsa, la ordin, nicicum altfel! Clar că o mînă spală pe alta, temă asupra căreia vom reveni.
http://blogsport.gsp.ro/ioanitoaia/2013 ... 99i-barca/
Presiunile asupra judecătorilor au şanse să devină pe la noi un sport mai popular ca fotbalul. După ce şeful Guvernului afirmă despre Curtea Constituţională că “sprijină evaziunea fiscală” sau descrie condamnarea penală a unui finanţator din fotbal drept “un sacrificiu”, la ce să ne aşteptăm? La asta: primarul Craiovei ameninţă un judecător, pentru că nu-i convine decizia lui.
Este vorba despre disputa legată de Stadionul “Ion Oblemenco”. Tribunalul a decis că echipa FC Universitatea are drept de folosinţă asupra lui, Primăria Craiova s-a opus. Edilul Lia Olguţa Vasilescu a ieşit în conferinţă de presă, ca-n filmele cu avocaţi americani, şi a anunţat, ca-n filmele cu procurori italieni, că-l va reclama pe magistratul Tiberiu Hartman la Consiliul Superior al Magistraturii. Motivul? “Joacă fotbal cu adjunctul lui Napoli”, antrenorul Universităţii. Primarul l-a acuzat pe judecător şi că a sustras probe de la dosar: “Brusc, de la dosar a dispărut înregistrarea de la şedinţă pe care noi am solicitat-o şi nu se mai găseşte!”. Aşadar, joacă fotbal cu cine nu trebuie şi înregistrează la dosar doar probe pe care le consideră relevante.
Judecătorul Tiberiu Hartman n-a convocat conferinţă de presă, să ceară respect, să facă o demonstraţie de discernămînt, să-şi susţină integritatea. Oamenii legii nu dispun de mijloacele politicienilor de a-şi fabrica şi proteja imaginea. Aşadar, Tiberiu Hartman n-a răspuns provocărilor primarului. N-a dezminţit că “joacă fotbal cu adjunctul lui Napoli”. Nu şi-a justificat în public sentinţa, n-a înşirat probele din dosar în piaţă, lîngă taraba cu Monitorul Oficial. Sentinţele judecătoreşti nu pot fi discutate competent decît de alţi judecători.
Ce poate face un magistrat cînd e ameninţat cu reclamaţii şi calomniat, la intimidare, de un primar? Ce-a făcut judecătoarea pe care un interlop a ameninţat-o din închisoare? Acesta ceruse să fie “aranjată” pentru că s-a opus eliberării lui condiţionate. Ce putea face? Tam-tam în nici un caz. Îşi poate face meseria, suportîndu-i riscurile, în continuare.
Se presupune că un primar ales prin vot democratic va apăra democraţia şi principiile ei, de pildă, principiul separării puterilor în stat. Se presupune că nu va intimida judecătorii, nu-i va ameninţa, nu-i va denigra, nu-i va face albie de porci în conferinţe de presă. Un primar ales prin vot democratic trebuie să aibă un discurs responsabil, civilizat, onest, chiar şi cînd se exprimă despre echipa rivală de fotbal.
E adevărat că Lia Olguţa Vasilescu a fost, la rîndul ei, ameninţată, defăimată şi insultată, în urma implicării în “războiul Craiovelor”. Dar de la ea, ca stîlp al puterii locale, se aşteaptă altceva, nu să “aranjeze” din vorbe judecătorii.
Cînd afirmă despre un om al legii că nu este demn de încredere, pentru că “joacă fotbal cu adjunctul lui Napoli”, la ce să ne mai aşteptăm? Să iasă în conferinţă şi să critice fiecare sentinţă judecătorească defavorabilă Primăriei Craiova sau echipei de fotbal pe care o susţine! Să spună despre cutare magistrat că ţine cu Dinamo sau că are un tricou cu Steaua acasă etc, etc… Da, la asta ne aşteptăm. Trist pentru fotbal, grav pentru statul de drept, dar adevărat.
Semnalul a fost dat: totul e permis, nu doar pentru interlopi, în materie de influenţat verdictele. Ăsta-i meciul.
http://blogsport.gsp.ro/andries/2013/10 ... -justitie/
Din punctul meu de vedere, mi se par niste articole concepute "cu dedicatie" pentru CS Universitatea Craiova. Ioanitoaia se autodepaseste - doua articole in 24 de ore contra CS-ului, fara a face vreo remarca negativa la adresa echipei brutarului (si a familiei lui).
PS: Daca exista vreun topic similar, rog moderatorii sa mute aceasta postare acolo si sa stearga acest post!