Minerul-Universitatea
Moderator: grup_moderatori
A fost un meci exagerat de urat datorita terenului graoznic pe care s-a jucat. Craiova a legat cateva pase destul de bine, dar nu a mai putut sa isi faca jocul ei obisnuit care ne-a incantat in etapele precedente. De la aceast aspect si pana la a spune ca a fost blat este o distanta ca de la cer la pamant. Tare curios sunt cine a fost trimisul GSP la Motru.
VOCEA CITITORILOR
Aparut in ziua de Luni 03 Octombrie 2005
Florin Rândaşu:
“Salut! Am tot discutat mai mulţi prieteni şi cred că bine ar fi ca oficialii clubului Universitatea Craiova să ceară socoteală pentru articolul din «Gazeta Sporturilor» intitulat «Blat oltenesc». Cei care au scris acest lucru să aducă dovezi sau să-şi ceară scuze public. Ştiţi că la Ioaniţoaia are viaţă bună doar cine cotizează, dar de data asta cred că trebuie să dea socoteală şi ziarul care inventează ştiri, ca şi televiziunea lui Voiculescu. Dacă nu veţi cere socoteală, toată lumea o să acuze clubul de blaturi şi atunci vă pierdeţi credibilitatea şi respectul tuturor.”
din eso
nu chiar ce am scris eu in mesaj, dar vad ca au luat atitudine

frozen se pare ca mesajul tau a fost ascultat!
Stângă, jignit de ?minciunile stil GSP?
Aparut in ziua de Luni 03 Octombrie 2005
? Managerul şi conducerea clubului craiovean au protestat împotriva felului în care a fost prezentat succesul alb-albaştrilor la Motru
Modul cum a fost comentată victoria Universităţii Craiova în numărul de ieri al cotidianului ?Gazeta Sporturilor? i-a şocat pe oficialii clubului din Bănie. Catalogarea partidei Minerul Motru - Universitatea, scor 1-2, drept ?blat oltenesc? i-a determinat pe antrenorul Ovidiu Stângă, pe directorul executiv Ovidiu Costeşin şi pe directorul sportiv Silvian Cristescu să formuleze un protest cu privire la articolul respectiv, dar şi în legătură cu atitudinea manifestată de cotidianul în cauză faţă de Universitatea Craiova. ?Lipsă de profesionalism, minciună, răutate şi venin sunt cuvintele ce definesc acest cotidian în relaţia cu Universitatea. Dacă ar exista un ziarist cu numele Gelu Olteanu şi dacă ar fi fost la meci, dar mai ales dacă ar fi fost în deplinătatea facultăţilor mintale, acesta ar fi observat ceea ce a văzut toată lumea - că a fost un meci corect, aşa cum Universitatea a jucat dintotdeauna. Universitatea Craiova nu a făcut şi nu va face vreodată blaturi, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care este, poate, cea mai iubită echipă din ţară?, se specifică în comunicatul emis ieri. În urmă cu câteva săptămâni, campania feroce pornită de GSP contra echipei Poli Timişoara, echipă care abia îşi anunţase pretenţiile de a se bate cu formaţiile bucureştene, i-a determinat pe suporterii alb-violeţi să protesteze vehement contra ?Carpetei Sporturilor?, aşa cum a fost denumit ziarul bucureştean. Mesaje de genul ?Carpeta nu se linişteşte, zi de zi ne abureşte?, ?Decenţa din presă zace în comă, citindu-vă ziarul îl umplem de vomă?, ?Ziarişti de scandal, în căutare de senzaţional, distrugeţi un fenomen social? ori ?Cei ce gândesc deficitar vă fac un tiraj exemplar? au fost arborate de galeria timişoreană la meciul Poli - Gloria Bistriţa, fiind însoţite de scandări la adresa cotidianului respectiv. (C. S.)

Suntem legaţi de familii, legaţi de pământ
Olteni legaţi până la moarte de alb-albastrul sfânt!

Nu vreau sa le iau apararea celor de la Gazeta, care au pacatele lor, insa mie mi s-a parut foarte ciudat golul lui Andrei Ionescu. Portarul din Motru practic si-a bagat singur mingea in poarta !! Probabil pe baza acelui gol au aparut si speculatiile de blat, plus faptul ca Silviu Lung e antrenor la Minerul !
Eu n-am putut vedea tot meciul asa ca nu ma pronunt, insa mi-e greu de crezut ca am fi avut nevoie de un aranjament la Motru, in conditiile in care echipa joaca bine si a defilat pana acum in Divizia B.

CRAIOVA este, si va ramane,
Acea echipa de renume!
Pentru ca voi, nu veti putea
Sa ne schimbati istoria !
Acea echipa de renume!
Pentru ca voi, nu veti putea
Sa ne schimbati istoria !
Atomic portarul din Motru a alunecat la faza golului datorita terenului impracticabil pe care s-a desfasurat meciul!In cele 2 careuri erau practic namoale.Dar nu cred ca trebuie sa cautam acum explicatii la golul ala.E treaba lui de ce a luat golul, asta nu inseamna ca a fost blat.Portarii fac gafe meci de meci si nu mai sunt acuzati de blat.Pentru Craiova insa, presa buCUResteana are o "simpatie" aparte!Atomic scrie:Nu vreau sa le iau apararea celor de la Gazeta, care au pacatele lor, insa mie mi s-a parut foarte ciudat golul lui Andrei Ionescu. Portarul din Motru practic si-a bagat singur mingea in poarta !! Probabil pe baza acelui gol au aparut si speculatiile de blat, plus faptul ca Silviu Lung e antrenor la Minerul !