Editorial
|
|
Jucătorul anului 2009
De Narcis Popescu
Cine a fost jucătorul anului 2009 pentru Universitatea Craiova în opinia suporterilor ei? Răspunsul:Floriiiiin Cooostea (şi nu Calinescu,de data asta cel puţin).
Şi aş spune că era previzibil, cat timp în ultimii ani,Florin Costea a fost mai mediatizat decat Universitatea Craiova însăşi.Şi astfel putem deduce că 2009 a fost un an în care Universitatea a pierdut iar Costea a caştigat.(...)
|
|
Adrian Mititelu: Ei nu au jucat cine ştie ce, dar au profitat de faptul că am jucat noi foarte prost
Scris de DoRyN
“Arbitrajul a fost clar cu acel 10 la sută care se dă Clujului în mod frecvent, dar, din păcate, în această seară nu mă mai pot crampona prea mult de arbitraj, pentru că noi am fost penibili. Nu am înţeles ce aşezare a fost. Nu am înţeles de ce pe parcursul jocului nu s-a întâmplat ceva, când a văzut că nu merge. Asta este viaţa, fiecare cum îşi aşterne aşa doarme. Este cel mai slab joc făcut de echipa asta în ultimii doi ani. Este un joc sub aşteptări şi ne-a bătut o echipă care nu a jucat prea grozav. Au beneficiat că am jucat noi foarte prost, pentru că ei nu au jucat cine ştie ce. Cu jucătorii pe care i-am avut în teren trebuia să-i batem.

Ce progres să mai apară? Una peste alta, Eugen Neagoe a greşit-o rău de tot în seara asta. M-a dezamăgit crunt. Eu nu m-am băgat peste el. Nu l-am deranjat. Nu îmi place acest lucru, să nu reacţionezi deloc? M-am săturat să iau eu toate bobârnacele, nu mai pot! La toţi le-am dat şanse, le-am dat o superechipă pe mână, le-am dat condiţii, ce să fac şi eu mai mult de atâta? Echipa a fost aşezată greşit în teren. A fost băgată aiurea în teren, ăsta este adevărul. Şi nici nu a fost din mers reparată! Nu vorbim de viitorul lui Eugen Neagoe, ci de cel al Universităţii Craiova. Sunt supărat pe el, dar asta este.
Asta nu înseamnă că dacă mai criticăm pe unul, pe altul trebuie să-i dăm afară! Fotbalul nu este aşa de greu, important este să-l înţelegi, pentru că nu mai sunt nişte copii, cum erau acum un an sau doi. Sunt nişte jucători cu experienţă, care au dovedit că pot mult mai mult decât au făcut astăzi. Asta înseamnă că Neagoe a greşit, cum a făcut-o şi în alte meciuri. A început cu jucători care nu aveau calităţi pentru posturile alea. La piesele lipsă pe care le avea, Prepeliţă, Dilevski, Şoavă, practic ne-a lipsit axul central, cu atât mai mult trebuia să aduci nişte jucători care să compenseze lipsa celorlalţi.
Mai sunt două meciuri importante în sezonul acesta şi nu vreau să fac prea mult iureş. Nu am să pun presiune pe Neagoe pentru că şi el şi-a dorit să câştige meciul ăsta. Poate greşesc eu aici când spun, dar eu cred că el a greşit. S-a greşit tactic meciul, la pauză aşteptam o revigorare tactică a jocului, dar a fost şi mai rău. Să vedeţi cum vor juca cu Steaua!
În iarnă se vor întâmpla lucruri majore la Universitatea Craiova, pentru că, după cinci ani de zile de greşeli, am ajuns la un anumit nivel de experienţă. Astfel, cred că pot să fac ceva mult mai bun în iarnă şi să iau deciziile potrivite. În iarnă vom face schimbări radicale din toate punctele de vedere şi organizatorice. Tot de la A la Z. Este un tur aproape ratat. Trebuie să ne strângem, să facem tot posibilul să câştigăm meciul cu Steaua.
Este singura echipă de top pe care nu am învins-o, cel puţin de când sunt eu aici, şi aşa mi s-au strigat fel şi fel de nenorociri. Vor veni cel puţin doi-trei profesionişti de talie europeană în club, la fiecare nivel în parte. Nu mă mai interesează arbitrajul la cum am jucat. Îmi este ruşine de cum am jucat, ca să mai vorbesc de arbitraj?”
Adrian Mititelu
- PARERE
de vian vasile (2009-12-20 19:03:13)
Cu "PARERE" de rau : nu trebuia sa cautati antrenor pt. ca ati avut , portar da ca l-ati pierdut....
Sunteti 3 luati in bascalie de o tara intreaga : Gigi, Borcea si Mititelu ...(ordinea stabiliti-o dumneavoastra):
Pacatul mare este ca noi va credem...
- PARERE
de vian vasile (2009-12-20 18:53:28)
Cu "PARERE" de rau : nu trebuia sa cautati antrenor pt. ca ati avut , portar da ca l-ati a-ti pierdut....
Sunteti 3 luati in bascalie de o tara intreaga : Gigi, Borcea si Mititelu ...(ordinea stabiliti-o dumneavoastra):
Pacatul mare este ca noi va credem...
- Esti pierdut !!!
de Leo Simplon (2009-12-09 20:03:19)
Domnului Adrian Mititelu: "mereu o victima,mereu acuzat"...se pare ca va fi un adevarat razboi,si l-ar merita daca v-a muta echipa la severin! Acolo sa se duca neamul lui pe stadion
- antitalent
de unu (2009-12-08 16:06:28)
ce sa mai zic....costea sa se duca sa invete sa fie atacant si ca 11 jucatori= o echipa nu e singurul el pe teren care nu alearga....pt ca el na ajutat cu nimik echipa..ba din contra sia batut joc de munca celorlalti...ce sa zic de dorel stoica ca e marioneta de cand il stiu....soava la fel....habar nare a inchida un flank....si frate nu schimbi u sistemul de joc din mers....eu nam vauzt si eu o faza care sa fie dusa mingea la poarta prin pase...numa lansari pt atacanti...noi nu avem mijlok decat pt defensiva si 3 atacanti pt ofensiva..parca jucam turca....in curtea scolii...scoateti babaciunile din echipa si pe costea ala ca mam saturat de ratarile lui si aerele de vedeta....
- cine e vinovat ptr asta?
de Andrei (2009-12-08 11:12:24)
"Am avut ghinion" / "ei nu au jucat cine stie ce , dar au profitat de greselile noastre " asa spune d-nul Mititelu de fiecare data , ............Aseara cand am ajuns acasa , venind de la fabulosul meci Univ.Craiova-Steaua am aprins tV-ul si am privit emisiunea de pe TVR 2 REPLAY acolo au aratat reluarile din anul 1980 cu CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI si ma gandeam cum se juca atunci de frumos si ce rezultate aveam fata de acum cand nu putem sa batem nici o echipa............ cu Stoica , Bado care au 70 de ani si Dina care este pamant de flori......... Plecati la severin !!!
- halal suporteri
de eu (2009-12-08 10:41:58)
chiar sunteti prosti frate. costea a vrut sa ii dea cu mingea in fata lu zapata,a vrut sa dea in bara ca sa bata steaua?credeti ca eu nu sunt suparat ca a pierdut Stiinta?dar pana a ajunge la blat.... sunteti prosti rau.hai craiova.... halal suporteri
- reconciliere
de resemnare (2009-12-08 00:23:29)
DA PERFOMANTA TA VA FI SA NE DUCI INAPOI IN B...NU MI-AR PAREA RAU DAR SA STIU CA VINE ALTCINEVA CU SUFLET CURAT PT CRAIOVA...DE EXEMPLE DE-ASTEA ALDE MITITELU,BECALI,BORCEA..ETC NE-AM SATURAT...HAI CRAIOVA MAXIMA
- minimax
de mc (2009-12-07 23:07:03)
Blatist nenorocit, iti bati joc !
- antrenor
de UN OLTEAN (2009-12-07 23:01:50)
baaaaaaa hooooooo,Wobay pe stanga?????CE ANTRENOR AI MITITELULEEEEE!!!!!!!!RUSINE!!!!!!!!!!!pina si prostiiii de la steaua va bat??????? VAI MAMA VOASTRA!!!!!OBLEMENCO NU SE ODIHNESTE!!!! UNDE ESTI TU BALACI,CIRTU,SI RESTUL OLTENILOR ADEVARATI????? MITITEL MIC PROST SI CHEL MUTATE LA SEVERIN,chiar esti orb sau te-ai vindut SATANEI DE BECALI?ALT GUNOI MODIFICAT??? CA IN MECIUL CU DINAMO???RUSINICA MARE TRADAATORULE VINZI LA BUCALE TOT!!!!!!!
- mda
de adi (2009-12-07 22:42:59)
ma uit la meci. craiova a luat gol. vinovat? acelasi dorel stoica. scoate-ti fratilor babaciunea din echipa ca a uitat sa alerge. nu e primul meci in care gafeaza decisiv. asa se pune piciorul la o minge?
- MAI URIASULE!!!
de luci (2009-12-07 17:18:02)
TE DUCI LA SEVERIN,DAI PE NAPOLI AFARA,PE BORNESCU,...STAI CAPRA LA CIOBAN...ETC..LASA -TE PANA NU E PREA TARZIU,UITA-TE LA GEOANA A SARIT SI-A CHICOTIT SI DIMINEATA S-A ``TREZIT``:))..EU TIN CU CRAIOVA MAXIMA DE CAND MA STIU,DAR CE SE INTAMPLA IN ANII ASTIA LA CRAIOVA MA FACE SA -MI BLESTEM COPILARIA:((..HAI CRAIOVA JOS PSD-istiiii
- Steaua
de Flavius (2009-12-05 21:50:19)
Domnule patron oare credeti ca am uitat ultimul meci cu Steaua???
Nu o sa-l uit niciodata!!!!!
- Jalnici
de AleCs`u (2009-12-05 16:06:09)
Ba "unu" ce treaba ai tu daca ne bate sau nu steaua?de ce intri tu pe site`ul oficial Universitatii ca sa las cummentarii dinastea?O intrat vreunu dintre astia de aici pe Viola??Si eu is din tm,dar oricum is mandru ca tin cu Craiova,acuma asta este,joaca slab dar na..voi pana sa vina Iancu numa la retrogradare trageati!Asta stii nu???Acuma de 1-2 ani nu suflati in fata noastra,dar acuma ati prins glas..Sincer ca sa ti cu craiova,trebe sa ai simtul ala,fiorul pe care ti-l da numele asta..Sper ca baietii sa isi revina..
- pentru cacareaktor
de vali (2009-12-03 10:07:55)
Ai vazut fraiere ca blestemul meu a ajuns-o pe Timisoara?Sa te mai iei altadata de Craiova ca voi sunteti cei mai mari smecheri banatenii care furati cu arbitri la noi dar in Europa voi cu umflatul ala de Iancu sunteti de cacao.SA FITI DE RAS
- retrogradare
de unu (2009-12-02 05:27:55)
asta scrie pe fruntea voastra..nu jucati nimik...sunteti prost asezati in teren ca sa nu mai spun ca nu alergati delok pe faza defensiva...va-ti nascut vedete si o sa muriti sperante...cat despre meciul cu sTOIA or sa va bata aia de o sa va sune apa in cap....niciodata craiova nu va bate sTOIA cat e mititelu la craiova ...o sa vedeti ...un 3 , 4 -0 fara drept de apel....asta o sa faceti....
- cadere psihica
de stiinta (2009-12-01 12:43:02)
dupa meciul cu vaslui din vara si dupa meciul cu cfr din cupa echipa a cazut psihic! mititelule ducetiva la sanatoriu ! ne paste retrogadarea!
- hai stiinta
de gigi kent (2009-11-30 15:56:17)
omorati va rog stelistii impreuna cu ciobanul lor inginfat,muie becali...forta craiova
- U BOC CLUJ
de GRIGO (2009-11-29 22:15:38)
DOAR BALACI MAI POATE RIDICA FRUNTEA OLTENIEI,SAU ,,,,SANDOI,A GRESIT ENORM NEAGOE,face probe cu jucatori ca la croitor;PACAT DE MECIUL FURAT IN CUPA ,ACEEASI ECHIPA IERI ,AR FI TRIMIS CLUJUL LA BUDAPESTA,AZI TRECEAU PE PRAZ TOTI ARDELENII
- U BOC CLUJ
de GRIGO (2009-11-29 22:15:38)
DOAR BALACI MAI POATE RIDICA FRUNTEA OLTENIEI,SAU ,,,,SANDOI,A GRESIT ENORM NEAGOE,face probe cu jucatori ca la croitor;PACAT DE MECIUL FURAT IN CUPA ,ACEEASI ECHIPA IERI ,AR FI TRIMIS CLUJUL LA BUDAPESTA,AZI TRECEAU PE PRAZ TOTI ARDELENII
|
Liga I 2009-2010
... 14. Gloria
15. Universitatea Craiova
16. Inter
17. Unirea AI
...
1. CFR
2. Unirea
3. Steaua
4. Timisoara
5. Rapid
6. Vaslui
7. Dinamo
8. FC Brasov
9. Otelul
10. Gaz Metan
11. Astra
12. PoliIasi
13. Pandurii
14. Gloria
15. Universitatea Craiova
16. Inter
17. Unirea AI
18. Ceahlaul
Newsletter
Introduceti in campul de mai jos datele dv. si veti primi periodic noutatile noastre!
|