Editorial
|
|
Jucătorul anului 2009
De Narcis Popescu
Cine a fost jucătorul anului 2009 pentru Universitatea Craiova în opinia suporterilor ei? Răspunsul:Floriiiiin Cooostea (şi nu Calinescu,de data asta cel puţin).
Şi aş spune că era previzibil, cat timp în ultimii ani,Florin Costea a fost mai mediatizat decat Universitatea Craiova însăşi.Şi astfel putem deduce că 2009 a fost un an în care Universitatea a pierdut iar Costea a caştigat.(...)
|
|
Din puţul gândirii
Scris de DoRyN
Sfintele Sărbători ale Crăciunului si Anului Nou, petrecute după mult timp exclusiv la Craiova, i-au produs lui Adrian Mititelu o noua revelaţie. Ca să nu-i scape, ea a fost de urgenţă consemnată pe situl oficial al clubului, la istorica data de 4 ianuarie 2010. Pe lângă problema numirii unui antrenor, care se pare nu este aşa de presantă cum credeam noi, Adrian Mititelu are timpul necesar să se gândească şi la propunerea lansată de Dumitru Dragomir de reducere a numărului de echipe din Liga I de la 18 la 16 echipe. Nu, Adrian Mititelu nu este impotrivă, aşa cum poate aţi fi tentaţi să credeţi că ar fi normal pentru patronul unei echipe aflate pe locul 14, el este mult mai radical, îşi doreşte reducerea numarului de echipe la 12 !!! Nu putem să nu ne întrebăm şi să nu-l întrebăm şi pe Adrian Mititelu dacă ştie ce loc ocupă Universitatea Craiova în clasament. Probabil ca nu.

"Referitor la propunerea de a se reduce numărul de echipe din prima ligă, eu cred că sistemul cel mai bun ar fi cu 12 echipe în sistem play-off, play-out, am spus asta de mult. Vă daţi seama, să se joace câte patru meciuri pe an Craiova - Steaua, Craiova - Dinamo, Dinamo- Steaua sau Rapid - Dinamo. Competiţia ar avea mult de câştigat, publicul ar fi mai numeros. Cred că este cea mai bună soluţie.”
Adrian Mititelu
- de prostime
de juvete (2010-01-11 14:09:09)
lasatil pe PITURCA este un egoist numai dupa bani este zdreanta..........
- piturca
de de mine (2010-01-07 22:59:16)
daca piturca era cu sufletul atat de aproape de stiinta mai lasa la bani si venea.uitati-va la nae manea la rapid, ala sufletist nu piturca.
- SUCCES CRAIOVA
de DANA (2010-01-07 12:52:30)
Hai sa fim seriosi ce stie olandezul acesta cu figtura mai de graba de un actor grabit, care o sa faca furori in inima oltencelor, decat de un antrenor care sa faca performanta. Eu una nu mai incredere ca o sa reziste la club mai mult de 4,5 etape, si iar o sa regretam ca am pierdut ca asta vara pregatirea de iarna a fost ratata din cauza antrenorului. Eu cred ca Piturca era antrenorul care ar fii perfect pentru Universitatea mai ales ca este unul din cei mai buni antrenori din Romania si este cu sufeltul alaturi de acest club. Sigur cu el am fii terminat pe primele sase locuri, dar cu olandezul ar fii bine daca am scapa de retrogradare. Domnul Mititelu ar trebui sa nu se grabeasca cu numirea antrenorului si ca la vara sa nu mai gaseasca motive din cauza insucceselor. Multa bafta in 2010-2011 si numai realizari. La multi ani pentru toti cei care poarta numele de ION si IOANA. LA MULTI ANI SI SUCCES!
HAI CRAIOVA!
- stiinta
de alin (2010-01-06 19:31:34)
mi-as da si vaiata sa vad Universitatea in fruntea clasamentului.De ce nu putem? De ce?? Cred ca ar fi timpul sa renuntam sa crestem jucatori,ar fi momentul sa facem performanta! Respect si iubire pentru Universitate
- va salut
de adi (2010-01-06 11:50:25)
la viitorul antrenor sa ii puneti mecirile cu infringerile sa vada greselile de plasament si ca fundasi nu ataca mingea ma refer la aparare si miscari mai rapide in teren pt ca cu napoli asta era arma craiovei nu ii lasa sa isi face preluarea cum vor ei adversari faceau presing si lucescu al mic la fel face cu echipa unde antrena dar trebuie sa poata sa alerge si jucatori
- salut
de severin (2010-01-06 11:22:59)
de ce nu puneti o data antrenor si echipa sa o faceti inpreuna cu antrenorul propus de dv si sa ii luati laantrenamente sa prinda relatia de joc intre ei si cu neagoe lasatio ca nu a facut nimic nici aici in b la severin dar miscativa repede si bine si nu ii mai lasati de capul lor pe antrenori si jucatori pt ca sint bani dv si antrenorul care vine sa faca niste scheme de joc tactice cum facea napoli pt ca eu priveam la antrenamente in lunca si le cerea si viteza nu miscari in reluare si cei care tragea la masa ii punea la alergari de nu le mai ardea de baut la fel facea si dan petrescu nu se certa cu iei
- stiinta
de fan (2010-01-05 21:28:27)
sa pastram 18 sa mai vedem stiinta in liga1 altfel va trebui sa ne trezim mai devreme in wend dar sa vedem ce....ma intreb cine este de vina ....dar cred ca este in van managerul ia decizii este de discutat nivelul de profesionalism dar trebuie sa ne obisnuim cu oameni mediocri fotbalisti deasemenea si iata rezultatul
- craiova
de adi (2010-01-05 19:53:10)
Vai de capul lui! e vai da mama noastra cu asta.
|
Liga I 2009-2010
... 13. Pandurii
14. Universitatea Craiova
15. Gloria
16. Inter
...
1. Steaua
2. CFR
3. Unirea
4. Timisoara
5. Rapid
6. Vaslui
7. Dinamo
8. FC Brasov
9. Otelul
10. Gaz Metan
11. Astra
12. PoliIasi
13. Pandurii
14. Universitatea Craiova
15. Gloria
16. Inter
17. Ceahlaul
18. Unirea AI
Newsletter
Introduceti in campul de mai jos datele dv. si veti primi periodic noutatile noastre!
|